Suciu, după „corecția” cu UTA: „Trebuie să ne trezim, nu mai suntem în cantonament în Cipru!”

0
314

Neînvinsă pe teren propriu de la promovarea în Liga a II-a, FK Csíkszereda își punea mari speranțe și într-un rezultat pozitiv cu UTA. Dar, ciucanii au fost pur și simplu surclasați de o formație arădeană ce a evoluat aproape perfect, decisă să profite de pasul greșit al Mioveniului la vârful clasamentului ligii secunde la fotbal.
Practic, harghitenii nu au fost niciun moment în joc, iar scorul de tenis e justificat pentru primul eșec acasă. „A fost o înfrângere aspră. Trebuie să ne trezim, să fim conștienți că nu suntem în Cipru, în cantonament, ci a început campionatul. Am pierdut meciul în special datorită apărării slabe de azi, nu am încasat niciodată atâtea goluri până astăzi. Acum avem la fel de multe ca și în precedentele zece jocuri adunate acasă. Toată lumea gre­șește, atât eu, cât și jucătorii. Nici nu pot spune că nu au vrut, au vrut, dar… Trebuie să învățăm din greșelile noastre pentru a merge mai departe, pentru a munci mai mult și să facem un lucru de calitate. Recunosc, mi-ar fi plăcut să avem o astfel de înfrângere în cantonament și nu astăzi, în meci oficial. În etapa viitoare, evoluăm la Călărași, unde trebuie să ne îmbunătățim jocul pentru a încerca să câștigăm. Mulțumim fanilor noștri pentru încurajare și ne cerem scuze pentru că nu ne-am ridicat la așteptările lor”, a spus Valentin Suciu, la conferința de presă de după Csíkszereda – UTA 0-6, din cadrul rundei a 22-a a Ligii a II-a.
Chiar dacă au pierdut contra arădenilor, ciucanii rămân, deocamdată, peste linia ce anunță retrogradarea, pe locul 15, cu 22 de puncte acumulate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.