Învăţământ medical
chirurgical, centrat
pe student
În baza parteneriatului încheiat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” cu Primăria şi Consiliul Judeţean Arad, pentru dezvoltarea învăţământului medical, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a participat, vineri 16.03.2018, alături de primarul Gheorghe Falcă şi de Iustin Cionca, preşedintele C.J.A., la prezentarea noilor investiţii care au constat în dotarea cu aparatură mo­dernă – în valoare de peste 300.000 de euro, realizate de autorităţile locale în Blocul Operator din cadrul Secției Clinice Chirurgie Generală II şi 100.000 de euro în Secţia Clinică de Anestezie şi Terapie Intensivă II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
La eveniment au participat şi ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, dr. Mircea Onel, director medical, viceprimarul Levente Bognar, cadre didactice, medici rezidenţi şi studenţi ai Facultăţii de Medicină a UVVG Arad.
ok2Prof. univ. dr. Alexandru Dumnici, medic primar chirurg, Secția Clinică de Chirurgie Generală II, a prezentat noile dotări, cu aparatură modernă, din două săli de operaţie, iar prof. univ. dr. Teodora Olariu, medic primar ATI, a precizat importanţa noilor aparate medicale de la Secția Clinică ATI II, printre care şi un ecograf portabil.
Cei prezenţi au subliniat rolul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” în dotarea Clinicilor Universitare ale UVVG, de-a lungul anilor, printre care putem aminti o lampă scialitică, sistem de audio-video de transmitere on-line a intervenţiilor chirurgicale, precum şi un manechin pentru uz didactic, pe care studenţii Facultăţii de Medicină şi medicii rezidenţi din Clini­cile Universitare Arădene pot exersa tehnici de intubare şi de prim ajutor, precum şi alte manopere virtuale.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat: „Sunt mândru de investiţiile realizate de Primăria Arad şi Consiliul Judeţean în Clinicile Universitare de Chirurgie Generală II şi Secţia Clinică de Anestezie şi Terapie Intensivă II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde studenţii medicinişti fac practică alături de cadrele didactice, iar medicii rezidenţi chirurgi se specializează sub coordonarea profesorului dr. Alexandru Dumnici. Este o secţie care face progrese extraordinare în chirurgie şi influenţează învăţământul medical centrat pe student, practicat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”. Îl felicit pe domnul profesor univ. dr. Dumnici, unul dintre cei mai buni specialişti din ţară în domeniul chirurgiei, care a reuşit să construiască la Universitatea noastră, o echipă solidă de cadre medicale, profesioniști recunoscuți la nivel naţional”.
„Îi mulţumesc domnului primar Gheorghe Falcă şi domnului preşe­dinte Iustin Cionca, pentru atenţia pe care o acordă învăţământului medical, în baza parteneriatului pe care Universitatea noastră îl are cu Consiliul Judeţean şi Primăria Arad. Punem în aplicare acest protocol, iar rezultatele sunt incontestabile. Avem argumente solide şi putem demonstra calitatea învăţământului medical practicat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, la standarde europene”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG.
Daniel Albu

Recomandările redacției