Creier_studiiCercetătorii au detectat la fotbaliștii americani profesioniști retrași o activitate cerebrală neobișnuită care ar fi legată de șocurile suferite în mod repetat la cap și care ar putea avea efect asupra capacității lor de a-și organiza viața de zi cu zi, potrivit unui studiu apărut joi.

Rezultatele acestui studiu sunt publicate în revista Scientific Reports a grupului Nature, în contextul în care comoțiile cerebrale au devenit un flagel în fotbalul american, sport de contact prin excelență.

Studii precedente arătaseră deja că fotbaliștii retrași din activitate înregistrau o rată mai ridicată de maladii neurodegenerative precum Alzheimer sau Parkinson decât restul populației și că ei manifestau mai des tendințe depresive și chiar de sinucidere.

Realizat pe un eșantion de 13 foști jucători și pe un grup de 60 de voluntari cu o stare bună de sănătate, studiul, condus de Dr. Adam Hampshire de la Colegiul Imperial din Londra, a arătat că grupurile supuse aceluiași test neurofiziologic prezentau rezultate similare, chiar dacă al doilea grup a obținut un scor ceva mai ridicat decât primul.

Totuși, observând toate creierele prin tehnici de imagistică medicală, cercetătorii au descoperit la fotbaliști o ‘activitate foarte neobișnuită’ legată de numărul de comoții cerebrale suferite de-a lungul carierei.

„Rezultatele studiului ne arată că, după o rană, creierul uman poate activa noi zone pentru a asigura sarcinile cognitive. S-ar părea însă că, în situații mai complexe, plasticitatea creierului nu mai este suficientă pentru a compensa și, din acel moment, handicapul este vizibil”, a semnalat Dr. Hampshire.

SURSA: http://www.libertatea.ro

Recomandările redacției