Ce faci când aproapele tău nu e de acord cu tine? O soluție ar fi să îi dai în cap, dar ne cam împiedică o minimă morală, precum și Codul Penal. Adevărul e că până la urmă conviețuirea sau colaborarea de obicei ne ajută să ajungem la o sinergie. La o idee nouă, superioară celor două inițiale și nu musai la un compromis. Chestia asta am învățat-o de la Stephen R. Covey și a lui „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”. În ziua scrierii acestui articol e și ziua lui Radu Paraschivescu (La mulți ani!) și simt că mi-ar da peste gură. Dar eu citesc de toate, până și cărți NewAge sau zodiacul, că nu e rău să știi să te descurci în orice registru
Să revenim la ale noastre. Sunt un om preponderent de dreapta, deși unii mă cred neomarxistă și ce îi mai face pe ei fericiți să mă creadă. Cu toate acestea, nu pot să nu observ că la noi în țară chiar se înghite absolut orice tip de demagogie din partea partidelor politice. Sincer, aș prefera ca stânga să vină periodic la guvernare, ca în majoritatea statelor cu democrație consolidată și să se ajungă în timp la sinergia de care vorbeam. Poate ne vrea țara proști, dar de la o adică e de vină și cel care cumpără.
Și ajungem la domnul Cîțu. Fiind preponderent de dreapta, cum am menționat deja, tind să îl încurajez. Cu toate astea, nu sunt de acord cu părerea că nu poate exista o critică cât de cât constructivă. Ca om, pot trece peste faptul că s-a urcat băut la volan. Dar Florin Cîțu este prim-ministrul României, o Românie care a fost deja pe direcția „Fără penali în funcțiile publice” a partenerului de coaliție și probabil că e mai bine să o lăsăm așa. Poate nu e 100% corect și unii dintre noi am sta la o bere cu el și am asculta rock, dar aici CTP tinde să aibă dreptate. E cu totul altceva să știi că omul are o funcție publică pentru care trebuie să dea socoteală.
Mai mult, poți fi cât de hipster vrei, dar nu poți să spui, ca prim-ministru al României, zeflemitor, că nu mănânci pâine. Pentru o mare parte din populația țării pe care o conduci, la nivel de executiv, pâinea face parte din coșul zilnic.
Concluzia este că, de îndată ce avem o vârstă la care ajungem într-o funcție publică, nu ne mai prea aparținem. Ne aparținem în continuare la nivel de gânduri proprii, aceasta este libertatea pe care nu ne-o poate lua nimeni, dar suntem responsabili în fața celor care ne plătesc. Cu cât învață mai repede Florin Cîțu această lecție, cu atât zarurile vor începe să cadă în favoarea lui. Depinde și de atitudinea pe care o ia de acum încolo, dacă e sau nu total compromis ca om politic.
