de Paul Krizner
Pentru că vremea era prietenoasă cu noi și chiar în ultima vreme serile sunt din ce în ce romantice, am ieșit și eu să beau o cafea cu caimac la o terasă din boemul nostru oraș.
Nu mă așezasem bine pe scaun că și venise o domnișoară drăguță să mă servească, nimic anormal până acum, comandându-mi cafeaua, răsfoiesc ziarul să văd ce s-a m-ai întâmplat prin cetate, nu după multă vreme însă cafeaua era servită, aburindă, o ridic la gură iau o înghițitură din licoarea ce a avut nevoie de binecuvântarea Papei ca să fie consumată.
Dintr-o dată aud din spatele meu o voce baritonală ce reproșa, presupun, incompetența unora.
Ce ați făcut mă cu Țara mea?- când îmi întorc privirea, ce să vezi, cine vorbește? era chiar Mihai Viteazul, care stătea la masă cu o adunătură de senatori și deputați, miniștri și prim-miniștri chiar și președinți ai țării noastre și pe unii dintre ei i-am recunoscut, mă uit la ceașca de cafea, mă uit iar la ei, așteptam să mă trezesc din acest vis dar iar îl auzeam.
Ce ați făcut mă cu țara mea, nenorociților?
Doamne, îmi ziceam în sinea mea, oare caimacul cafelei să fie de vină, cum domnitorul viteaz să stea la masă cu politicienii de azi? Totul părea atât de real încât am început să mă prind de picior, mă durea pe semne că e real și nu aveam altceva de făcut decât să asist la acest episodu.
Mihai Viteazul furios pe „mujici” le-a reproșat întruna tuturor, de la masă, halul în care a ajuns Țara lui.
Eu – spunea domnitorul – am reușit pentru întâia oară să-i unesc pe toți românii și idealul acesta m-a costat capul, trădat fiind tot de creștini. Să știți că atunci când unii creștini vor să ia ce nu e al lor, vor să asuprească și să domine, atunci între ei și păgâni nu e nici o diferență.
Dar uitați-vă ce ați făcut voi din această țară, unde sunt vitejii mei tineri? Ia-ți ajutat să plece și să lucreze dincolo de hotare, unde sunt sfetnicii mei cinstiți, i-ați corupt, i-ați învățat meșteșugurile turcilor, și voi din ce neam vă trageți? Ar trebui să vă tai capetele să le umplu cu câlți și să le trimit la Stambul, să urle poporul de suferința pe care i-ați pricinuit-o.
Și voi ce stați ca niște mutălăi în fața mea – se răstea vodă la parlamentari – uitați-vă, crapă hainele pe voi de ghiftuiți ce sunteți, voi aveți averi că nici ostilii mei boieri, din generație în generație n-au reușit să adune atâtea, însă voi, în câțiva ani v-ați făcut imperii, de unde mă, de unde…,- luându-l de fălci pe un ministru.
Vă plângeți că țara-i săracă, păi cum să nu fie când voi ați sărăcit-o, ați ajuns să vă considerați domni pe pământul țării subjugând oamenii care robotesc pentru voi și-i băgați în temniță pe cei care fura o găină și voi că ați sărăcit-o chefuiți la picioarele proștilor.
Zi mă – se răsti Vodă la un prim-ministru – Zi de ce? De ce a ajuns țara asta așa? Cu o teamă vizibilă și o voce tremurândă, ministru care se ocupa de granițele țării trasate de vodă, îi răspunde: Suntem săraci și proști Măria ta! Cum mă, ticălosule -zise Vodă- cum spui că ești sărac când toți știm în ce ape te scalzi, și voi cum spuneți că sunteți săraci la câte averi ați adunat de pe munca cinstită a oamenilor simpli. Sunteți niște ticăloși, derbedei purtând haine scumpe și ziceți că sunteți săraci. Adevărul este că pe de-o parte ai dreptate. Într-adevăr sunteți proști, da mă voi ați crezut că sunteți dumnezei ai acestui popor, unii ați crezut că totul vi se cuvine, ați furat, ați batjocurit, ați distrus tot și v-ați vândut străinilor. Sunteți proști mă, nu v-ați gândit că vine ziua când va trebui să dați socoteală pentru toate, chiar aici pe pământ, de aceea am venit și v-am chemat vă spun că de azi toate averile voastre și ale copiilor voștri le voi confisca și le voi da țării, iar voi pentru fiecare suflet oropsit veți muncii cu ziua la groapa de gunoi, să știe lumea cine sunteți cu adevărat, măi ticăloșilor.
O jale mare îi cuprinse pe toți cerând milă și îndurare, vodă însă privind în depărtare la tinerii care zâmbeau și care veniseră să-i ceară să se întoarcă acasă din pribegie pentru ca s-a curățat țara de nemernici.
Brusc îmi sună telefonul, cafeaua se răcise numai bună de băut, și când îmi întorc privirea spre masa lui Vodă dispăruseră toți, doar umbra lui mai persistă o vreme, păcat, îmi doream să îi văd pe toți ticăloșii cu averile confiscate și copiii lor cum muncesc cot la cot cu alți tineri, nu plimbându-și ciolanele prin mașini scumpe, cumpărate din munca cinstită a boierilor lor de părinți.
Și totuși visul poate deveni realitate dacă avem curajul să ne unim în jurul binelui și al adevărului, a dragostei de țară și de Dumnezeu,
Nota de plată vă rog.
