Galben-albastrele s-au adunat rapid după eșecul de la Târgoviște și, aseară, susținute de un public formidabil, au reușit un succes ce le reface moralul. Arădencele au trecut cu bine de CSM Satu Mare, una din adversarele grele din această ediție – și din ultimii ani – ai Ligii Naționale de Baschet Feminin. Dacă prima repriză a fost ceva mai echilibrată, la pauză era 38-35 în favoarea echipei lui Dan Moraru și a Cristinei Ciocan, actul secund a însemnat descătușarea. Moni Brosovszky a fost senzațională de la distanță, restul trupei a dat totul pentru desprindere, iar la final tabela din Polivalenta arădeană indica un 82-63 fără discuții! Pentru Arad au înscris Givens 25, Brosovszky 18, Risper 12, Milovanovic 11, Bartee 6, LaPlante 6 și Wirth 4. În același timp, pentru team-ul lui Dan Fleșeriu au punctat Freeman 17, Drye 15, Părău 12, Orosz 8, Whitington 5, Kovacevic 2, Ivan 2, Szlimak 2. Vom reveni.
