Având terenul suspendat după incidentele de la meciul cu Păulișul, pâncotanii i-au găzduit pe cei de la Unirea Sântana pe „Centralul” din Ineu. Ambele echipe veneau după victorii, gazdele – trei la rând, iar viceliderul – două, așa că era greu de prevăzut ce se va întâmpla în acest ultim meci al anului 2018. Până la urmă, viceliderul Ligii a IV-a s-a impus, deși a tremurat pe un final nebun.
Pâncotanii au început în jumătatea de teren adversă, iar Cl. Ardelean a șutat de la 27 de metri foarte puțin pe lângă stâlpul din stânga lui Csurka. Unirea s-a trezit rapid și la prima fază mai periculoasă a și deschis tabela. Martin l-a lansat perpendicular pe Prică, acesta a pătruns în viteză în careu, l-a driblat și pe Blaguescu și a trimis cu stângul în plasă. Oaspeții au legat mai bine jocul și au mai avut și alte ocazii, în special prin Parlapan, reluare slabă din 6 metri după centrarea lui Ginghină și același Prică, care a reluat puțin pe lângă, din unghi închis. O lovitură liberă executată de la distanță de Florea prinsă cu ceva emoții de Csurka a fost singura oportunitate înregistrată până la pauză de gazde. În schimb, în minutul 40, Sântana a făcut 0-2. Martin a executat un corner de pe stânga, iar Parlapan a înscris cu capul de la colțul scurt.
Debutul de repriză a fost plin de evenimente. În chiar primul minut, Paven l-a faultat pe Pădureanu în careu, dar S. Dragalina a trimis mult peste poartă de la punctul cu var. După alte 6 minute, Coroban a dat destul de ușor penalty și la duelul dintre Dragalina și Prică, însă R. Popa a tras telefonat în stânga lui Blaguescu, care a ghicit colțul. Bogdan a ratat lovitura de cap din
mijlocul careului mic, pentru ca în minutul 62, Prică să realizeze dubla dintr-o lovitură liberă de la 19 metri, executat cu pământul în stânga lui Blaguescu. Pîncotanii au avut o tresărire de orgoliu și au redus din dezavantaj 4 minute mai târziu. Lansat de Pădureanu în stânga, Șandru a reluat în plasă, din colțul lui 6 metri, cu toată opoziția lui Csurka. Blaguescu a mai făcut minuni la finalizările din apropiereale lui Prică și Ginghină și a ținut meciul oarecum deschis. Cu un sfert de oră înainte de final, Șandru a pasat din rabona pentru Pădureanu, dar acesta a finalizat din unghi mult peste.
Ocazia meciului i-a aparținut lui Parlapan, care a reluat incredibil în transversala, cu toată poarta în față, după pasa lui Prică. După un pui de conflict la mijlocul terenului, Istin și Dragalina au fost avertizați, dar cum căpitanul și președintele Podgoriei era deja avertizat, a plecat mai repede la cabine. Chiar și în zece oameni, Pâncota a lăsat impresia că poate reveni, după ce Flavius Șandru a marcat al doilea său gol, din apropiere, după ce Bulzan a lovit bara din stânga lui Csurka: 2-3 (min. 82). Unirea a ratat și golul patru la două-trei contre, însă a reușit să țină mingea departe de buturile proprii pentru trei puncte mari contra uneia dintre surprizele plăcute ale sezonului. În cele trei minute de prelungire, Coroban a stârnit protestele jucătorilor și susținătorilor Pîncotei, Șandru fiind și el eliminat de pe teren pentru proteste la adresa tușierului Pîslaru.

Pe neutrul de la Ineu, formația din Podgorie nu s-a descurcat, însă, prea bine. „Trebuie să admitem că Victoria Sântanei e meritată. Am avut o prima repriza mai slăbuță, la pauză am încercat să ne reașezăm în teren și am reușit doar parțial, insuficient să scoatem măcar un egal. Poate am intrat prea moi pe teren, nu cred că faptul că nu am jucat acasă, ci la Ineu, a fost o cauză pentru această înfrângere. Mai degrabă, faptul că nu am tratat meciul cum se cuvine de la început, dacă aveam o altă atitudine, poate am fi reușit altceva. Am ratat și un penalty imediat după pauză, dar face parte din joc. Până la urmă și ei au făcut același lucru, dar mai trebuie să recunoaștem că și-au creat mai multe ocazii clare decât noi. Păcat că am terminat meciul în 9 și vom avea trei suspendați la primăvară, cu Pecica”, consideră Claudiu Ardelean, antrenorul-jucător al pîncotanilor.

Față de runda trecută, Dan Cuedan nu s-a putut baza pe italienii De Palma și Coppola (plecați deja acasă, la Napoli), dar nici pe Vuin și Bud, acesta din urmă absentân nemotivat. „În doar 13 jucători, între care doi portari, știam că ne va fi greu împotriva Pîncotei. Și, totuși, am făcut o primă repriză foarte bună, cu două goluri și ocazii, doar că știam că meciul nu e gata și i-am și avertizat pe jucători asupra acestui lucru. Cu toate astea, am ieșit pe călcâie de la vestiare, am comis un penalty, pe care – din fericire – adversarii l-au ratat și am avut ocazia să ne distanțăm la 3-0. Din lovitură liberă și nu din penalty-ul ratat și pentru noi de Radu Popa. Dar, din nou am devenut artiști, ne-am pierdut organizarea, ceea ce mă nemulțumește total și îmi dă de gândit pentru la primăvară. Oricum, ca aspect general al meciului și numărului de ocazii create de noi, victoria de azi e meritată”, a punctat și Dan Cuedan, antrenorul „roș-negrilor”.
Formații:
Pâncota: Blaguescu – Mărgăian (46 Cioară-Moartă), Pașca, S. Dragalina, Covaci – Cl. Ardelean – O. Bulzan, D. Florea – Pădurean, Șandru, F. Bogdan. Antrenor: Claudiu Ardelean
Sântana: Csurka – Politic, Paven, Peia, Istin – R. Popa, Martin – Ginghină (81 Toader), Prică, Marc – Parlapan. Antrenor: Dan Cuedan
Arbitri: Cristian Coroban – Zoltan Nagy, Andrei Pîslaru Observatori AJF: Leontin Buda, Marian Miron

Recomandările redacției