După o întâlnire ce a avut loc săptămâna trecută între viceprimarul Aradului, Levente Bognar și primarul Szarvas Péter, din orașul vecin, Békéscsaba, s-a stabilit amânarea unui eveniment îndrăgit atât de arădeni cât și de vecinii noștri. În urma discuției, reprezentanții celor două orașe au căzut de acord cu amânarea organizării evenimentului în contextul actualei epidemii de coronavirus.
„Având în vedere numeroasele solicitări venite din partea celor care doreau să se înscrie la Supermaratonul Békéscsaba-Arad-Békéscsaba din luna septembrie, am participat la o consultare cu partenerii din Békéscsaba. Luând în considerare situația incertă generată de pandemie, am stabilit de comun acord să anulăm ediția din acest an a îndrăgitului eveniment sportiv, transfrontalier. Privim însă cu speran­ță spre 2021. În acest scop, primarii celor două orașe vor semna o scrisoare de intenție privind organizarea Supermaratonului anul viitor, la o dată stabilită ulterior”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar.
 

Recomandările redacției