Suporterii le-au cerut socoteală jucătorilor și antrenorilor utiști pentru eșecul din derby-ul Vestului, spiritele s-au încins puțin

0
260

Printr-un anunț postat pe pagina de facebook Ultras Arad, suporterii UTA-ei au sunat adunarea pentru o întâlnire la stadion cu jucătorii și antrenorii „roș-albi”, care intrau într-un nou ciclu săptămânal după eșecul din derby-ul Vestului. Poli a câștigat cu 2-0 sâmbătă, la Arad, iar susținătorii „Bătrânei Doamne” au făcut tot felul de presupuneri legate de motivele evoluției foarte slabe ale favoriților în fața rivalului istoric.

Cert este că în jurul orei 16,30, aproximativ 20 de fani nemulțumiți au intrat în vestiarul „Bătrânei Doamne”, însoțiți chiar de Alexandru Meszar, părintele actualei construcții din jurul grupării emblemă a orașului. Și de această dată, principala voce a peluzei a fost Dani Proca, președintele Suporter Club UTA, care a dorit să afle din gura celor aflați pe banca acuzaților de ce derby-ul a fost un fiasco. Proca chiar a sugerat un scenariu în care „roș-albii” ar fi agreat un deznodământ de genul celuia de sâmbăta trecută, fiind – bineînțeles – combătut de vestiar. Antrenorul Cristian Păcurar a luat marea parte a vinei asupra sa, susținând că – poate – a exagerat cu pregătirea fizică, iar jucătorii nu au mai avut prospețimea necesară în fața poliștilor. Totodată, Alexandru Meszar și-a manifestat intenția de a se retrage de la conducerea Campioanei Provinciei dacă suporterii nu mai au încredere în el, doar că trebuie să existe o alternativă viabilă în preluarea hățurilor.

Au fost și fani care i-au amenințat cu corecții fizice pe jucători dacă aceștia sunt văzuți în oraș, cu băutură în față, moment în care Alex Manea a luat atitudine. Spiritele s-au încins puțin, dar puiul de conflict a fost stins la timp.

O concluzie clară nu există. Jucătorii și antrenorul Păcurar și-au asumat prestația proastă contra lui ASU Poli, și-au cerut scuze pentru ea și nu au altceva de făcut decât să se revanșeze în partidele următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.