Suporterii „Bătrânei Doamne“ au făcut socoteala după primul sezon jucat în prima ligă după mai bine de 12 ani. Suporter Club UTA a remis un comunicat, la final de sezon, prin care și-a spus punctul de vedere legat de tot ce s-a întâmplat în sezonul 2020- 2021.

Acum, la finalul acestui sezon, dorim să facem cunoscute gândurile noastre referitoare la tot ceea ce am trăit pe parcursul ultimelor 9 luni. În primul rând dorim să felicităm echipa și colectivul tehnic pentru felul cum au dus la bun sfârșit acest prim sezon de Liga 1, cu toate provocările sale. Locul 2 în clasamentul playoutului este un deznodământ mai mult decât onorabil pentru o nou promovată. Au fost momente în care am crezut că putem mai mult, în care ne-am dorit mai mult, dar au fost și perioade în care ne-am clătinat și ne încerca teama că ne vom prăbuși. Este meritul vostru că ați reușit să țineți corabia în echilibru și ați condus-o în port. Chiar dacă uneori am fost nemulțumiți de jocul vostru sau de atitudinea arătată în teren, considerăm că v-ați făcut datoria. Este timpul acum să vă odihniți trupurile și să vă limpeziți mintea. Ne dorim ca peste două săptămâni să vă întoarceți acasă (pentru că atâta timp cât îmbrăcați acest tricou, Aradul și Arena Francisc Neuman reprezintă casa voastră) cu un singur gând: în campionatul care vine să fiți mai buni, mai puternici. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca toți, de la antrenori și până la ultimul jucător, să lăsați deoparte orice resentiment, orgoliu sau interes particular. Oricine intră în vestiarul UTA-ei trebuie să știe că acolo există o singură vedetă: clubul! Și toți cei care pășesc în acel spațiu sacru sunt frați care trebuie să își pună mintea, trupul și spiritul în slujba clubului.

Probabil că pentru unii dintre voi acest final de sezon a însemnat și sfârșitul drumului pe care l-am parcurs împreună. Sunt situații inevitabile în viața unei echipe, care este un organism viu, în continuă schimbare. Unii ați fost mai mult timp alături de noi, realizând performanța promovării, alții poate ați îmbrăcat acest tricou o perioadă mai scurtă de timp. Cu toții veți avea însă în CV numele UTA iar acesta nu-i lucru puțin, dimpotrivă e ceva cu care trebuie să vă mândriți. Vă mulțumim și vă urăm succes în cariere!

De asemenea felicităm și conducerea administrativă pentru felul în care a gestionat acest sezon, care pentru aproape toată lumea din club a însemnat o premieră din perspectiva eșalonului în care am jucat. Știm că pandemia a dublat numărul dificultăților pe care le-ați dus în spate iar acesta a fost și motivul pentru care am încercat pe tot parcursul sezonului să oferim sprijin și să manifestăm înțelegere pentru ezitările și naivitățile pe care le-am observat în activitatea clubului. Povestea dosarului de licențiere pentru cupele europene a fost, recunoaștem, una greu de digerat, pentru că am considerat-o o umilință pentru un club cu renumele și pretențiile UTA-ei. Pe de altă parte nu putem însă să trecem cu vederea faptul că într-un fotbal românesc din ce în ce mai “manelizat”, UTA prin reprezentanții ei a avut o conduită publică ireproșabilă. Chiar și atunci când am fost ținta unor atacuri mârșave am știut să rămânem calmi și demni, în spiritul nobil care caracterizează acest club de când a fost înființat de Baronul Francisc Neuman.

La fel ca și în cazul echipei, ne dorim însă ca și în zona administrativă, să vedem că experiența acestui an a dat roade. Clubul trebuie, în opinia noastră, să facă pași importanți în zona profesionalismului. Avem nevoie în același timp de calitate și de cantitate. Și dacă în iarbă, acolo unde evoluează jucătorii și unde își pun ideile în practică antrenorii, schimbările sunt permanente, în numele progresului, credem că ar fi timpul ca și în unele departamente sau birouri ale clubului să se simtă puțin aer proaspăt. UTA nu se mai află în ligile inferioare acolo unde lucrurile funcționează cu improvizații, ci în elita fotbalului românesc. Ne dorim ca activitatea administrativă a clubului UTA să stea sub semnul a trei valori obligatorii pentru orice club profesionist: integritate, competență și transparență.

Dorim să le mulțumim partenerilor noștri privați care au fost alături de noi în acest sezon. Indiferent de suma cu care au contribuit la bugetul clubului, fac parte din familia noastră a utiștilor. Ne dorim să rămână și mai departe alături de noi. Poate tocmai din cauza lipsei de experiență și a provocărilor amintite, colaborarea nu a fost întotdeauna cea mai reușită dar la final suntem convinși că avem cu toții satisfacția obiectivului îndeplinit și mai ales convingerea că împreună putem realiza mult mai mult iar acum la UTA se pun cărămizile unei construcții care într-o zi va fi una deosebită.

Am fi dorit aici să includem în mulțumirile noastre și partenerul public. Din păcate politicienii care conduc sau fac parte din administrația locală au ratat din nou șansa de a dovedi prin fapte că sunt membri ai acestei familii și reprezentanți responsabili ai acestei comunități. Sprijinul mimat,demagogia, justificările patetice, incompetența, lipsa de asumare și responsabilitate, dezinteresul,au definit din nou felul în care administrația locală s-a raportat la cel mai important brand al orașului. Ne-am dori să sperăm că în sezonul care urmează lucrurile se vor schimba în bine dar ne-am săturat să ne facem iluzii. Un singur lucru este cert: într-o zi, când ceața se va risipi, conducătorii mici de azi vor dispărea în uitare în timp ce UTA va continua să fie tot aici, punct permanent de reper pentru această comunitate.

În final dorim să vă mulțumim vouă, tuturor suporterilor și simpatizanților UTA-ei. A fost poate cel mai trist și mai frustrant an dintre toți câți am trăit până acum. Bucuria reîntoarcerii acasă, în prima ligă și pe stadionul nostru drag, a fost stricată atât de pandemia care a dat peste cap un întreg mapamond cât și de niște autorități naționale care prin deciziile luate au discriminat samavolnic suporterii și publicul sportiv față de alte categorii. Am fost ținuți, de multe ori în mod absurd și umilitor, la porțile stadionului. Am îndurat însă aceste privațiuni cu demnitate, am găsit modalități de a ne arăta sprijinul față de echipă și jucători, am sprijinit clubul financiar atât cât ne-a stat în putere. Am dovedit că suntem o familie. Sigur, uneori frustrarea de a nu putea fi pe stadion ne-a făcut mai irascibili, mai grăbiți în a critica. Dar la baza tuturor acestor manifestări au stat pasiunea și atașamentul nemăsurate pentru acest club.

Începutul sezonului viitor ne va găsi pe toți, suntem siguri, mai puternici și mai dornici să ne aducem părticica de contribuție la creșterea acestui club. Dacă vom reuși să unim toate aceste mici contribuții într-un puzzle coerent al cărui fir călăuzitor să fie interesul UTA-ei, dacă vom avea încredere unii în alții, dacă momentele grele ne vor uni și nu ne vor dezbina, dacă vom fi, într-un cuvânt, o familie, cu siguranță peste un an pe vremea această vom avea mult mai multe motive de bucurie și vom însăila un bilanț cu mult mai multe succese.

Pentru noi doar UTA contează!” – au scris cei de la Suporter Club UTA.

Recomandările redacției