suputaSituație explozivă spre finalul confruntării dintre UTA și Gloria Bistrița. Decizia „centralului” Roșu de a-l elimina pe Neagu și a acorda penalty pentru Bistrița, în condițiile în care cu șapte minute înainte a închis ochii la intervenția asemănătoare a lui Stancu asupra lui Sălăjan.
Cei aproximativ 50 de fani din galerie au alergat într-un suflet în vecinătatea băncii de rezervă utiste, s-au urcat pe gard și dacă nu ar fi intervenit stewarzii și apoi jandarmii, unii dintre ei ar fi pătruns în teren pentru a-i cere socoteală arbitrului de centru. Fiindcă George Neagu le striga colegilor săi să iasă de pe teren, majoritatea spectatorilor au fost de acord și au strigat la unison: „Afară, afară!”
Eugen Trică a fost mintea limpede și le-a cerut elevilor săi să continue meciul. „A fost destul de greu să-i conving să rămână pe teren, dar asta e treaba lor, să joace orice ar fi. La nervi poți spune și face orice, dar sunt profesioniști și trebuie să rămână pe gazon. Le-am spus clar, rămâneți pe teren că o să câștigăm partida. Și în inferioritate și cu penalty dat, cu toate împotriva noastră”, a comentat Trică episodul ce ar fi putut s-o coste pe „Bătrâna Doamnă” înfrângerea cu 3-0 la „masa verde”.
După ce Curtuiuș a irosit lovitura de la 11 metri, spectatorii au invocat originile ti­mișorene ale lui Flavius Roșu, înjurând la unison orașul de pe Bega, dar și Federația Română de Fotbal. Până la finalul confruntării cu liderul, galeria „textilistă” a rămas cantonată la tribuna a doua a arenei „Francisc Neuman”, manifestându-și la maxim atașamentul față de favoriți și taxând cu fluierături fiecare decizie eronată a arbitrilor.

Recomandările redacției