Fostul mijlocaș al celor de la UTA, Florin Hidișan, trece în aceste momente prin clipe grele după ce a fost diagnisticat cu o formă accelerată de cancer. Cei din lumea fotbalului românesc au sărit în ajutorul fostului mijlocaș ce a jucat pentru formații precum FC Brașov, Pandurii, FC Argeș sau U. Cluj.

Din cauza tratamentului extrem de costisitor și a faptului că acesta trebuie să se trateze în străinătate orice zi pierdută poate fi fatală. Astfel, cei din lumea fotbalului atât jucători cât și suporteri s-au mobilizat pentru a trimite bani în conturile fostului mijlocaș în vârstă de 39 de ani.

În primul meci al sezonului suporterii UTA-ei au afișat un banner uriaș cu un mesaj de susținere pentru fostul jucător al formației arădene. „Fii tare, Hidi!” a fost mesajul afișat de suporteri la meciul cu Farul, totodată cei de la UTA au anunțat că vor veni și ei în ajutorul lui Hidișan.

Unul dintre cei mai cunoscuți impresari din România, Bogdan Apostu, fost coleg cu „Hidi” la UTA, Pandurii Târgu Jiu și Universitatea Cluj a inițiat o licitație pentru fotbalistul aflat într-un moment de cumpănă.

Luptă, Piticule! Noi suntem lângă tine! N-am să stau să adun anii de când îl cunosc. Adun orele de când am aflat și refuz să cred că Piticul e atât de încercat de viață. N-am să stau s-o lungesc pentru că nu-i timp de pierdut. Cu toții îl cunoaștem pe Florin Hidișan. Toți i-am admirat golurile, pasele și driblingurile. Tremur când scriu aici, cum cred că a tremurat și bara din Ghencea până la demolare la șutul lui de la jumătatea terenului. Atunci era o finală pentru Steaua, azi Hidi își trăiește propria finală.

Recent a fost diagnosticat cu «Formațiune tumorală exulcerată pe curbura stomacală. Metastaze». N-aș cunoaște să vă dau multe detalii. Știu doar că Florin are nevoie de noi. Iar lumea fotbalului, din care el face parte, a fost mereu receptivă când i s-a cerut ajutorul. N-o face Piticul, o fac eu pentru el. Haideți să ajutăm un frate, de doar 39 de ani, ce are viața înainte. Oricine vede acest mesaj, poate ajuta cu un share, cu un tag, cu o sumă de bani, oricât de mică, cu un tricou sau o pereche de mănuși. Toate vor fi scoase la licitație aici, iar banii vor ajunge la Florin, pentru că are atâta nevoie de ei. Haideți toți în echipa piticului pentru finală.

FLORIN HIDIȘAN

CONT LEI: RO56BTRLRONCRT0CE2684801

CONT EURO: RO03BTRLEURCRT0CE2684801

ÎN SCURT TIMP, VOM ÎNCEPE LICITAȚIA PENTRU TRICOURI, alături de nume mari ale FOTBALULUI ROMÂNESC!”, a fost mesajul postat de Bogdan Apostu pe contul personal de Facebook.

Recomandările redacției