Sute de arădeni s-au bătut pe 1.150 de bilete la derby-ul UTA – Poli

0
208

FOTO: Viorel Musca

Fără doar și poate, Derby-ul Vestului de duminică va înregistra un record de asistență pe impropria arenă „Motorul”. Exact 1150 de locuri rămase libere în afara abonamentelor, sectorului rezervat galeriei oaspete, sectorului VIP și protocoalelor conducerii au fost puse în vânzare ieri, începând cu ora 16, la Old Lady’s Pub (strada Poetului, nr. 5), sediul neoficial al fanilor „Bătrânei Doamne”.
În momentul în care a început vânzarea pachetelor (se știe că în prețul de 30 de lei e inclus și accesul la meciurile cu Berceni și Suceava) se formase deja o coadă de sute de persoane, în jurul orei 18,15 la bar mai existând doar 300 de „bucăți” disponibile. Neinspirată, conducerea clubului nu
i-a întrebat pe jucători dacă  au și ei nevoie de măcar un pachet pentru rude, iubite sau logodnice și câțiva dintre ei s-au așezat cuminți la coadă ieri după-amiază. „Au fost trei-patru, dar i-am servit înaintea tuturor. Era culmea să stea la rând”, ne-a mărturisit Colin Mesz, proprietarul Old Lady’s Pub.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.