Reintroducerea grupei I de muncă permite reducerea vârstei de pensionare

Reintroducerea grupei I de muncă permite reducerea vârstei de pensionare

Sute de arădeni sunt interesaţi dacă pot ieşi la pensie mai repede, odată cu noile schimbări la legea pensiilor, intrate în vigoare la finele anului trecut. Este vorba de măsura reintroducerii grupei I de muncă, pentru condiţii speciale. Astfel, pentru fiecare an de muncă lucrat în condiţii speciale, dar nu mai puţin de şase ani, Camera Deputaţilor a decis să fie acordată o reducere de şase luni la vârsta de pensionare.

De anul acesta, persoanele care au avut mai mult de şase ani lucraţi în condiţii dificile, adică cu grupa I de muncă, pot beneficia de reducerea semnificativă a vârstei la care se pot pensiona, după modificarea Legii pensiilor. Schimările legislative i-au făcut pe mulţi arădeni să ia cu asalt Casa de Pensii, în căutare de informaţii, ca să vadă dacă pot ieşi la pensie mai repede.

Arădenii care au lucrat în condiţii grele, respectiv cu grupa I de muncă, se pot pensiona mai devreme decât restul persoanelor, pentru că li se scade din vârsta de pensionare o perioadă proporţională cu numărul anilor lucraţi, în condiţiile grupei I de muncă. De această lege pot beneficia persoanele care intenţionează să se pensioneze de acum înainte, iar singurul avantaj al acestora este că le scade vârsta la care se pot pensiona. Trebuie spus că, nu există alte avantaje legate de cuantumul pensiei.

Dacă până la punerea în aplicare a acestei legi, aceste persoane beneficiau de o reducere a vârstei standard de pensionare egală cu cea a persoanelor care au lucrat în locuri de muncă din fosta grupă a II-a, începând cu 1 ianuarie 2014, acestea pot beneficia de o reducere mai mare a vârstei standard. De anul acesta, la un an lucrat în condiţii grele, scade vârsta de pensionare cu o jumătate de an, însă numai dacă persoana care vrea să iasă la pensie a lucrat minimum şase ani în condiţii grele. „Cei care doresc să iasă la pensie şi să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare trebuie să fi lucrat cel puţin şase ani cu grupa I de muncă, pentru a beneficia de reducerea cu trei ani a vârstei de pensionare. Maximul vârstei cu care se reduce vârsta de pensionare este de 13 ani, în cazul celor care au lucrat 26 de ani şi peste, având grupa I de muncă. În acest sens. persoanele interesate sunt aşteptate la casa de pensii“, a susţinut Mihaela Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii Arad.

Potrivit conducerii Casei Judeţene de Pensii, până acum au fost depuse 80 de cereri de pensionare, de către persoane care au lucrat în grupa I de muncă şi alte 45 de cereri, pentru trecere de la pensie de boală şi anticipată, la pensie limită de vârstă, în baza aceleaşi schimbări. Conform estimărilor, la nivel de ţară, numărul pensionarilor care ar urma să beneficieze de aceste schimbări este de 20.000.

Recomandările redacției