Sute de arădeni vulnerabili și izolați au cerut ajutor apelând la Rețeaua Solidarității

0
424

Sute de arădeni izolați și fără sprijin au cerut ajutor în ultimele zile apelând numerele de urgență puse la dispoziție prin Rețeaua Solidarității. Între aceștia s-au numărat oameni disperați rămași fără cele necesare pe fondul restricțiilor pentru limitarea COVID-19. Autoritățile au verificat fiecare apel pentru a fi convinși că persoanele sunt cu adevărat în nevoie.

Un număr de 621 de arădeni au apelat în primele patru zile la numerele de urgență puse la dispoziție de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad (0257-983), Direcția de Asistență Socială Arad (0787-806.562) și Consiliul Județean Arad (0749-251.535) în cadrul Rețelei Solidarității. 80% dintre apeluri se referă la situații din municipiu, ale persoanelor din auto-izolare sau persoane vulnerabile care au nevoie de alimente sau materiale de curățenie. Fiecare apel este verificat, prin asistenții sociali sau Poliția Locală, pentru a constata dacă informațiile furnizate operatorilor instituțiilor respective sunt justificate, au anunțat reprezentanții DGASPC Arad.

Astfel, au fost livrate 61 de pachete în municipiul Arad și 30 de pachete în județ (acestea din urmă cu sprijinul primăriilor din județ și a ONG-urilor). La nivelul municipiului, pentru livrările pachetelor a fost mobilizat personalul Cantinei Sociale.

La finele săptămânii trecute, la Consiliul Județean Arad a avut loc o ședință de lucru pentru organizarea activității Rețelei Solidarității pentru săptămâna viitoare. În urma discuțiilor s-a stabilit că centralizarea donațiilor se va realiza în două spații: Bazinul Delfinul și Casa Sindicatelor, din momentul pregătirii infrastructurii necesare. Spațiul de la bazin este deja funcțional potrivit anunțului făcut de autorități.

Și arădeni binevoitori s-au implicat în sprijinirea celor neajutorați. Tinerii arădeni Valentina și Marius au dus alimente, produse de igienă și medicamente spre câteva persoane vârstnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.