În primele 15 zile ale anului 2019, subunităţile de intervenţie al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au executat 333 misiuni. S-a intervenit pentru stingerea unui numă de 20 incendii, o misiune de descarcerare, 3 misiuni de asistenţă persoane și 3 alte tipuri de misiuni. Echipajele SMURD au intervenit la 306 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale prespitaliceşti. Tot în această perioadă, ofiţerii şi subofiţerii inspecţiei de prevenire au executat 18 controale, 7 la unităţi de alimentaţie publică, baruri, cluburi, 2 la obiective de tip „escape room”, una la o unitate de turism, 8 la unităţi de cult. Pe timpul controalelor au fost aplicate 15 amenzi în valoare totală de 127.000 lei şi 54 avertismente. Pe timpul controalelor au fost constatate următoarele nereguli: nesolicitarea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu; punerea în funcţiune a obiectivului fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu; neafişarea la intrarea în obiectiv a mesajului „acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu”; nemontarea elementelor de etanşare şi rezistenţă la foc; reducerea gabaritului căilor de evacuare; mijloace de protecţie şi primă intervenţie neverificate/expirate; nemarcarea căilor de evacuare cu mijloace de iluminat pentru ca traseele sa fie recunoscute ziua şi noaptea de utilizatori; sensul de deschidere a uşilor, contrar sensului de evacuare. Pe timpul controalelor au fost organizate exerciţii de de evacuare şi de folosire a mijloacelor de primă intervenţie.

Recomandările redacției