În luna septembrie, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au executat 547 misiuni de intervenţie. Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au desfăşurat 87 misiuni de intervenţie singure dintre care 15 pentru stingerea incendiilor şi 72 misiuni de tip SMURD. Pe timpul desfăşurării celor 72 misiuni SMURD a serviciilor voluntare au fost asistate 72 persoane din care 8 copii şi 64 adulţi.

S-a intervenit pentru stingerea unui număr de 46 de incendii, 9 misiuni de asigurare a unor evenimente publice de amploare ce pot genera situaţii de urgenţă, 6 acţiuni de descarcerare, o misiune pirotehnică, 13 de asistenţă a persoanelor, o misiune de salvăre de animale, o misiune de asigurarea zonei de producerea probabilă a unei situaţii de urgenţă şi 6 alte tipuri de intervenţii. Echipajele SMURD s-au deplasat la 464 de urgenţe medicale unde au fost asistate 472 persoane dintre care 55 copii şi  417 adulţi. „În 7 cazuri echipajele au fost întoarse din drum iar în 13 cazuri nu a mai fost necesară intervenţia în momentul sosirii forţelor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad.

Recomandările redacției