marfaUn control al poliţiştilor de la Serviciul Economic s-a încheiat cu amenzi şi cu dosare de cercetare penală pentru administratorii mai multor firme ce îşi desfăşoară activitatea într-un cunoscut centru comercial din Arad.
Mai exact, la sfârşitul săptămânii, poliţiştii au verificat provenienţa mărfurilor dar şi dacă acestea sunt sau nu contrafăcute. Din acest motiv, peste 800 de obiecte vestimentare au fost ridicate şi urmează să fie expertizate pentru a se stabili dacă sunt sau nu originale.
Ce le-a dat de gândit oamenilor legii, a fost calitatea obiectelor vestimentare dar şi preţurile mult mai mici decât în magazine. „Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfăşurat  un control într-un complex comercial din Arad, de unde au fost ridicate aproximativ 800 de produse de îmbrăcăminte, suspectate că sunt contrafăcute. Urmare a investigaţiilor efectuate de către poliţişti şi a verificărilor la faţa locului, la două puncte de lucru ale unei societăţi comerciale, din acest complex comercial, s-au găsit expuse spre comercializare, obiecte de îmbrăcăminte, tip sport, purtătoare de sigle ale unor mărci de renume, suspectate că sunt contrafăcute. Conform legislaţiei în vigoare, s-au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrafacere, fiind ridicate în vederea cercetărilor peste 800 de produse de îmbrăcăminte”, a precizat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Totuşi, pe numele mai multor administratori au fost întocmite dosare de cercetare penale aceştia fiind cercetaţi sub aspectul săvărşirii infracţiunii de punere în circulaţie de obiecte susceptibile de a fi contrafăcute.

Recomandările redacției