După ce un bărbat a fost prins cu țigări de contrabandă ascunse sub banane, alții doi au fost găsiți încercând să facă bani prin metode ilegale.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute au fost prins și ultimii doi bărbați. Jandarmii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a comerțului ilicit cu țigări netimbrate în zona piețelor din municipiul Arad. După câteva controale, aceștia au început să găsească câte o persoană precum cele pe care le vizau. Astfel, s-a ajuns la confiscarea a 366 de pachete cu țigări netimbrate.

Țigările erau transportate de doi bărbați care încercau să le ducă într-o piață din centrul municipiului unde aveau de gând să le vândă. Aceștia aveau țigările ascunse sub banchetele a două autoturisme parcate în apropierea pieței și periodic se deplasau la acestea pentru aprovizionare. Pentru că devenea din ce în ce mai suspectă plimbarea lor, ei au fost opriți de jandarmi.Mai departe a urmat controlul autovehiculelor și tragerea celor doi la răspundere.

Astfel, după toate acestea, pe numele persoanelor în cauză jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, conform prevederilor Codului Vamal al României.

Țigările netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare polițiștii fac cercetări în acest caz.

 

Recomandările redacției