2Iarna a blocat circulaţia TIR-urilor la graniţa cu Ungaria. Sute de autocamioane aşteaptă încă de luni seara, în Vama Nădlac, să iasă din ţară, însă autorităţile maghiare au închis frontiera, de teama blocajelor de pe şosele. Deocamdată nu se ştie când vor fi ridicate restricţiile.
Cozi de peste zece kilometri de automarfare s-au format la graniţa cu Ungaria. Peste 500 de tiruri nu mai pot intra în ţara vecină, din cauza codului galben de vreme rea. Sunt norocoşi doar şoferii care transportă animale şi marfă perisabilă. „Eu stau de luni, de la ora 16. Am zeci de ore de aşteptare. Probabil, că e mare prăpăd în Ungaria din moment ce au impus o asemenea restricţie. E greu pentru noi, nu vom ajunge cu marfa la timp, vom avea întârziere, va fi şi Paştele Catolic, lumea încetează mai repede activitatea, nu e uşor”, a precizat unul dintre şoferii din coloană.
Pentru mulţi dintre şoferi, nu este pentru prima dată când s-au trezit blocaţi de iarnă, la graniţa de vest ori prin alt colţ al Europei. „Eu stau, cred, a treia oară în iarna asta la cozi. Am mai stat la începutul iernii tot în România şi am mai stat şi în Slovenia. De obicei s-a rezolvat problema apro­ximativ într-o zi dar de data asta cred că va dura mai mult, ninge şi pare să nu se oprească”, a spus un alt şofer.
Şoferii care vin în ţară dinspre Ungaria se bucură că au scăpat de coşmarul alb. În Ungaria ninge fără oprire şi în plus zăpada este viscolită pe carosabil. „E dezastru în Ungaria, ninge şi viscoleşte. Se circulă, dar se circulă greu. Trebuie să conduci prudent şi cu atenţie pentru a nu avea parte de necazuri. Sperăm ca la noi să nu fie probleme”, a precizat şoferul unei ma­şini mici care venea dinspre Ungaria.
Grănicerii maghiari au cerut ajutorul Poliţiei de Frontieră din România pentru a restricţiona circulaţia maşinilor mai mari de 7,5 tone. „Am primit o informare din partea colegilor de pe teritoriul maghiar prin care am fost solicitaţi să restricţionăm accesul automarfarelor peste 7.5 tone pe teritoriul statului vecin. Aşadar, şoferii au fost rugaţi să staţioneze prin parcări până la ridicarea restricţiei”, a declarat comisar şef de poliţie Iancu Daniel, purtător de cuvânt al Sectorului Poliţiei de Frontieră Arad.
Autorităţile maghiare nu au precizat până când vor prelungi interdicţia pe şoselele din Ungaria.

Recomandările redacției