Grecii au votat duminică, iar ceea ce a ieşit din urnă  ar putea reprezenta o lecţie pentru întreaga Europă. Stânga radicală, reprezentată de Syriza, a obţinut peste 36% din sufragii, iar dreapta radicală, reprezentată de Zorii Aurii, a obţinut peste 6%. Prin urmare, cam 42% din electoratul grecesc a mers pe mâna partidelor extremiste, ceea ce este foarte mult, din punctul meu de vedere.
Mai mult, Alexis Tsipras, liderul Syriza, a obţinut postul de prim-mi­nistru, promiţând că va întoarce spatele politicilor de austeritate impuse de FMI, BCE şi UE, că va renegocia datoria ţării, care a ajuns la aproape 300 de miliarde de euro, reprezentând 175% din PIB. Cum, nu a putut forma de una singură guvernul, formaţiunea de stânga a format o alianţă cu un partid de dreapta, Grecii Independenţi, care a obţinut 4% şi care se opune la rândul său, unui acord de asistenţă internaţională cu UE şi FMI.
Astfel, grecii de extremă stângă nu au ezitat să dea mâna cu cei de dreapa, pentru a-şi pune în aplicare planul de a da de pământ cu politica de austeritate impusă din exterior, despre care susţin că a slăbit şi destabilizat ţara în ultimii cinci ani. Înainte de a se afla rezultatul alegerilor,  văzând sondajele, liderii europeni avertizau că în eventualitatea în care puterea va fi preluată de Syriza, Grecia ar putea ieşi din zona euro. Acest lucru nu a fost suficient, nici pe departe pentru grecii care s-au săturat de austeritatea impusă de alţii şi care şi-au căutat scăparea în mâinile unor populişti, ce au făcut, e adevărat, o groază de promisiuni frumoase, dar fără prea multă acoperire. Ceea ce s-a întâmplat acum acolo, ar trebui să fie un prilej de învăţătură de minte pentru toţi politicienii aflaţi la butoanele UE sau  ale unor state din cadrul UE. O fi ea bună auste­ritatea atunci când faci o analiză pe cifre, iar bugetul trebuie redus, dar de această politică beneficiază doar cei care o promovează, nu şi oamenii de rând. De cele mai multe ori, aceştia sunt trataţi ca simplii cobai şi puşi să suporte tăieri salariale, creşterea impozitelor, a taxelor, diverse reduceri de personal, sacrificii care nu duc la nimic bun, dar care le sunt cerute pentru a le face viaţa mai uşoară politicienilor care au luat decizii proaste la un moment dat şi afaceriştilor care au fost principalii beneficiari ai unor astfel de politici, indivizi ce fug ca dracu´ de tămâie când vine vremea scadenţei.
Dacă mai luăm în considerare şi problemele legate de imigraţie, care apar în toate statele puternice ale Uniunii Europene, nu ar mai trebui să mire pe nimeni dacă formaţiunile de la cele două extreme ale eşichierului politic ar obţine victorii din ce în ce mai răsunătoare. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, cum este de aşteptat, potrivit prognozelor unor analişti, nu ar fi neapărat o problemă, sau mai bine spus nu ar fi cea mai mare problemă. Marele bai, cum ar spune ardeleanul, este că nici extrema stângă, nici extrema dreaptă, nu prea au soluţii. Promit marea cu sarea, promit că vor scăpa lumea de imigranţi, că vor eradica sărăcia, că toată lumea va avea o bucată din marea plăcintă, care este avuţia naţională, dar evită să vină cu soluţii concrete care sunt de natură să ducă la creşterea nivelului de trai.  În concluzie, eşecul politicienilor de astăzi, eşecul democraţiei, ar putea să fie urmat de un nou eşec, eşecul cetăţeanului simplu, care îşi va mai vedea o speranţă năruită.

Recomandările redacției