Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, Sectorul Social Filantropic și Misionar a organizat o tabără pentru copiii din parohiile arădene, în ultima saptămână a anului bisericesc (28-31 august 2018). Tabăra s-a desfășurat la Schitul Tămand din cuprinsul Arhi­episcopiei Aradului, într-o locație liniștită, departe de agitație și trafic.
Activitatea a avut și un caracter social, întrucât au participat și copii din familii devaforizate, unele aflate în incapacitatea de a oferi condiții minimale de subzistență, creștere și educație. Cei 33 de participanți au fost copii din Centrul de zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia Arad, din Parohia Ortodoxă Aradul Nou și Parohia Ortodoxă Caporal Alexa care au adus multă bucurie prin inocența și veselia lor.
Coordonatorul întregii activități a taberei a fost părintele Gabriel Mariș consilier social al Arhiepiscopiei Aradului. Un ajutor însemnat în organizarea taberei a venit și din partea P.C. pr. Liviu Pamfiloiu de la Parohia Caporal Alexa.
Între activitățile efectuate men­ționăm: rugăciunea dimineața și seara cu soborul de maici, bătutul toacei, trasul clopotelor, cum scriem pomelnicele, concurs de desen religios, drumeție, admirarea naturii, activități sportive, de curățenie, de ecologizare, prepararea mâncării, concurs biblic, foc de tabără, picnic, activități recreative etc. Una dintre cele mai frumoase activități a copiilor a fost o „Horă a Unirii” amintindu-ne și de anul 2018 pro­- clamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Taberele de vară reprezintă cea mai bună ocazie în care copiii pot cunoaște natura cu frumusețile ei, pot îmbrațișa aventura și descoperi multe lucruri noi despre ei înșiși, despre mediul înconjurător și se pot distra într-un spatiu verde și relaxant. De menționat ar fi și faptul că pe perioda desfășurării taberei, copii nu au avut acces la internet, tv, radio iar la telefoane au avut voie foarte putin pentru a comunica cu părinții dimineața și seara. Acest lucru a încurajat copiii la o socializare reală și de folos.
Părintele Ciprian Tripa, preotul slujitor al schitului, a adus mulţumire copiilor pentru cumințenia de care au dat dovadă, iar la plecarea copiilor, a săvârșit mai multe rugăciuni pentru elevi. Deasemenea maica Serafima, stareţa schitului, cea care împreună cu soborul i-a înconjurat cu multă dragoste pe toți copiii, pregătindu-le mai multe bucurii, i-a lăudat pentru ascultarea de care au dat dovadă.
Cele peste 50 de activități desfășurate în perioada taberei au fost susținute prin purtarea de grijă a Asociației Ortodoxe „Sf. M. Mc. Gheorghe” Aradul Nou.
(C.P.)

Recomandările redacției