Tabăra de Creaţie Literară de la Săvârşin va reuni şi anul acesta tineri scriitori de pe întreg cuprinsul ţării

0
199

tabaraCea de-a VII-a ediţie a Taberei de Creaţie Literară de la Săvârşin va începe peste câteva zile. Manifestarea este organizată de Filiala Arad a Uniunii Scriitorilor din România şi Centrul Cultural Judeţean Arad cu sprijinul Universităţii de Vest Vasile Goldiş. Vor participa aproximativ 13 tineri scriitori de pe întreg cuprinsul ţării. Selecţionerii ediţiei au fost Sorin Despot şi Miki Vieru. Printre cei care şi-au confirmat participarea se numără Teodora Coman, Cătălina Bălan, Krista Szocs, Ana Puşcaşu, Marius Aldea, Nicoleta Papp, Bogdan Munteanu, Mitru Vlad, Ştefan Baghiu, Aleksandar Stoicovici, Andrei Pintea. La fel ca în anii trecuţi, la finalul taberei textele participanţilor vor fi reunite într-o antologie, care va apărea cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România şi al Primăriei Comunei Săvârşin. De asemenea, la fel ca în anii trecuţi în ultimele două zile ale Taberei de Creaţie Literară de la Săvârşin va fi organizat şi Festivalul de Literatură Dorel Sibii, printre ai cărui amfitrioni se numără şi Fundaţia Principesa Margareta. Cu aceas­tă ocazie va fi acordat un premiu pentru întreaga activitate unui scriitor aflat la apogeul carierei sale. Până în acest moment pe lista premianţilor Festivalului de Literatură Dorel Sibii s-au numărat Ion Mureşan, Adrian Popescu, Daniel Vighi, Vasile Dan, Şerban Foarţă.
Ediţia 2013 a Taberei de Creaţie Literară de la Săvârşin va avea loc în perioada 4 – 8 septembrie. Vom reveni cu amănunte despre acţiunile organizate de-a lungul întregii manifestări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.