Pensia medie lunară, creştere cu aproape 10% faţă de anul trecut
În trimestrul al doilea, pensia medie lunară a fost de 1.122 de lei, egală cu cea din trimestrul precedent, dar…
În trimestrul al doilea, pensia medie lunară a fost de 1.122 de lei, egală cu cea din trimestrul precedent, dar…
O nonagenară a fost ucisă, în noaptea de joi spre vineri, în locuinţa sa din Turnu, unde locuia singură. Principalul…
După cum a anunţat că va face, arădeanul Maricel Dănilă a protestat astăzi, în faţa Casei Judeţene de Pensii, pentru…
În această perioadă, unităţile de învăţământ trebuie să întocmească listele cu personalul didactic titular care îndeplinește condițiile legale de pensionare…
Ca să-şi poată plăti datoriile, unii datornici ar trebui să fie nemuritori. Într-o astfel de situaţie este şi o pensionară…
Un număr de 97 de cadre didactice ies la pensie în acest an, cele mai multe provenind din mediul urban….
Unul dintre drepturile pe care le are un român care muncește legal în străinătate este acela de a-și crește pensia…
Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Arad susţin că au fost informaţi de mai mulţi bătrâni din judeţ că indivizi lipsiţi…
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,433 milioane persoane, în trimestrul I din 2013, în scădere cu 98.000 persoane…
După retragerea sa, începând cu data de 28 februarie, papa Benedict al XVI-lea va avea o pensie de 2.500 de…
Sport 75
citește mai mult »
A1 378
citește mai mult »
Sport 172
citește mai mult »
Actualitate 39
citește mai mult »
Actualitate 73
citește mai mult »
A1 49
citește mai mult »
A1 34
citește mai mult »
Sport 22
citește mai mult »
Actualitate 24
citește mai mult »
Actualitate 30
citește mai mult »