Tânăr de 21 de ani prins la Horia în timp ce conducea drogat

0
968

Când vine vorba despre persoane care conduc sub influența alcoolului, la Arad aceștia se întrec care să aibă o alcoolemie mai mare. Unii reușesc să bată recorduri, alții doar să facă rost de un dosar de cercetare penală. Totuși, dacă alcoolul este ceva obișnuit, din păcate, există și câteva cazuri în care comportamentul conducătorilor auto spune ceva, dar alcooltestul altceva. În asemenea cazuri se recurge la testarea cu drugtestul pentru că se vede clar că ceva din comportamentul celui de la volan nu este normal, așa că necesită o analiză pentru ca agenții să se lămurească.  Așa se întâmpla în urmă cu o zi, mai exact joi, când un tânăr din Horia a fost prins drogat, la volan. 

Oprit de polițiști în trafic la data de 18 iunie a.c., polițiștii comunei Vladimirescu au dat de un tânăr de 21 de ani din Horia, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități. Polițiștii au decis imediat că trebuie făcută testare prin care aflam dacă acesta este sau nu sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, în urma testării cu aparatul Drugtest, a reieșit o valoare pozitivă la THC 5, ceea ce înseamnă că tânărul ar fi consumat niște marijuana înainte să plece cu mașina la drum. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate, iar în același timp tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor interzise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.