În data de 01 iulie 2020, în jurul orelor 20:00, în timpul patrulării în zona centrală, în dreptul restaurantului de tip fast-food Mc Donalds, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări au avut parte de o sesizare ceva mai ciudată din partea cetățenilor aflați în aceeași zonă. Aceștia au fost rugați să intervină în cazul unei femei care se afla pe stradă și era complet dezbrăcată.

Persoana respectivă nu era capabilă să comunice și a fost preluată în autovehiculul DGPL, aceștia cerând sprijinul unui echipaj cu atribuții de ordine publică, în același timp fiind solicitată o ambulanță. Până la sosirea ambulanței, polițiștii locali au recuperat două poșete aparținând femeii care se aflau într-un tomberon din proximitatea locului unde a fost incidentul. La sosirea ambulanței, persoana a devenit agresivă. Pentru transportul acesteia la Unitatea Primiri Urgențe a fost necesară însoțirea împreună cu un polițist local. După recoltarea unor probe de sânge, de la UPU, polițiștii locali au însoțit în continuare personalul medical și pacienta la Secția de Psihiatrie a SCJUA de pe strada Octavian Goga. Aici, după lupte grele, ei au reușit într-un final să o convingă să îmbrace un halat de unică folosință din dotarea ambulanței.
Cu greu s-a ajuns la un compromis cu aceasta, tot drumul până la psihiatrie fiind ajutată să se calmeze și să înceapă colaborarea cu angajații secției, care i-au administrat vitamine, hrană și apă pentru că femeia era foarte slabă și se afla în stare de deshidratare. Din nefericire, aceștia nu au reușit să afle motivele pentru care se afla în această stare, deoarece tânăra era încă incoerentă în declarații, lucru care a îngreunat munca medicilor și a polițiștilor. Printre lucrurile femeii s-au găsit un laptop cu accesorii, cartea de identitate a acesteia, certificatul de naștere și mai multe diplome de absolvire. Din actele pe care le deținea, polițiștii au constatat că O.A.C., în vârstă de 30 de ani, are domiciliul în Timișoara. Toate documentele și obiectele au fost predate Secției de Psihiatrie, unde cea în cauză a rămas internată.

Recomandările redacției