Tânărul portar Revesz a urcat de urgență la Moneasa

0
353

reveszÎncet și sigur, trupa arădeană se apropie de prima jumătate a stagiului montan și totul decurge conform planului. Înainte de start, oficialii utiști au discutat cu fotbaliștii și le-au explicat care sunt așteptările din cantonament dar și cele ulterioare. Team-managerul Codru Grădinariu transmite că mesajul a fost receptat.
Roli Nagy, Radu Anca și Seba Huțan preferă terenul din Dezna pentru antrenamentele specifice perioadei de acumulări. Decorul alb lipsește dimprejurul munților Codru Moma, dar absența e compensată de temperatura frumoasă ce conferă lejeritate aplicațiilor tehnico-tactice gândite de staff-ul tehnic. „Totul se desfășoară conform parametrilor stabiliți”, a indicat Grădinariu.
Singurul inconvenient e provocat de afecțiunea la spate de care suferă portarul Alex Mitrea. Goalkeeperul urmează în prezent proceduri de recuperare la baza de tratament din Moneasa, iar partener cu Bodea va fi tânărul Răzvan Revesz. Acesta e component al echipei de „republicani A” și a fost chemat de urgență de la Arad. Mijlocașul Daniel Gheorghiță a simțit și el dureri la tendon, dar se pare că va reveni repede la ritmul de cantonament.
Dintre achizițiile iernii, Adi Piț și Răzvan Blănaru sunt deja aclimatizați cu atmosfera roș-albă. Claudiu Tudor și Dan Silaghi au fost și ei adoptați de Botiș & comp. „Se integrează repede și sunt foarte serioși”, a conchis Codru Grădinariu.
După-amiază, Nagy și ai săi au ajuns din nou pe terenul din Dezna. Vineri e zi tot cu două antrenamente, pentru ca sâmbătă UTA să ia drumul Ungariei pentru amicalul cu Grosics Akademia Szeged, de la Gyula. Ora de începere este 12.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.