Piața mașinilor electrice din România este piața care crește cel mai repede în Europa, iar în doi-trei ani vom avea mii de stații de încărcare la nivel național, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna, marți dimineață, la Știrile B1 TV prezentate de Ștefan Pășcuță.

Tanczos Barna, pe B1 TV, despre piața mașinilor electrice din România

„Piața mașinilor electrice din România este piața care crește cel mai repede în Europa. Acum o lună de zile am avut un studiu cu privire la creșterea pieței în fiecare stat membru, România a crescut de patru ori, practic, față de anul trecut, numărul mașinilor electrice înmatriculate în primele patru luni din 2022 față de 2021. Este o creștere abruptă, dar se datorează în cea mai mare măsură programului Rabla Plus, pentru că am triplat bugetul anul trecut pentru acest program, am comunicat foarte mult și cererea este foarte mare”, a punctat oficialul.

La Rabla Plus, spune el, sumele se epuizează foarte repede.

„Deci există un interes real. Sprijinul este consistent. Avem aproximativ 10.000 de euro pentru fiecare mașină electrică, sprijin prin Administrația Fondului pentru Mediu. Este un sprijin semnificativ, printre cele mai mari subvenții din Europa la aceste mașini. Acest program, practic, a încurajat românii să treacă la această mobilitate verde”, a adăugat ministrul Mediului.

Tanczos Barna susține că, în paralel, există un program de susținere a primăriilor pentru instalarea stațiilor de încărcare.

„Avem un program de susținere a primăriilor pentru instalarea stațiilor de încărcare. Aproximativ 20% dintre primării au aplicat în perioada de cheltuieli 2021 – mai 2022 pentru a instala asemenea stații de încărcare rapide. Vom deschide în luna iulie o nouă sesiune pentru stații de încărcare, cu o capacitate mai mică, dar din care se pot instala mai multe asemenea puncte, mai ales în orașe, în zona parcărilor libere, să spun așa, pentru că la casă, la curte se mai poate rezolva problema încărcării printr-o stație simplă, dar în zona blocurilor, în zona parcărilor din urban este nevoie de multe puncte de încărcare, chiar dacă nu sunt de capacitate mare și nu încarcă în jumătate de oră, ci încarcă în timpul nopții. Avem 3.000 de asemenea stații care vor fi finanțate din AFM și vine și PNRR cu 15.000 de stații de încărcare care vor fi finanțate de către Ministerul Dezvoltării. Rețeaua se va dezvolta, în doi-trei ani de zile vom avea mii de stații de încărcare”, a mai afirmat ministrul Tanczos Barna.

Sursa: b1tv.ro

  • Cetatean spune:

    Dezastru financiar pentru Romania – masinile electrice sunt produse exclusiv in strainatate, deci, inca o taietura pe artera financiara a Romaniei. Chiar, nimeni nu s-a gandit ca sa se sprijine productia autohtona de masini electrice, si nu finantarea achizitiilor din import ?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției