Halmagiu 2 Halmagiu 5 Halmagiu 4 Halmagiu 3 Halmagiu 1Pentru că în viitorul apropiat vor fi recepţionate toate lucrările de modernizare a insfrastructurii localităţii Hălmagiu, ne-am decis să luăm, la pas, uliţele localităţii bnoastre de reşedinţă. „Uliţe” este doar un fel de a spune, deoarece, astăzi putem vorbi despre străzi în toată regula, cu reţea de apă curentă şi canalizare pe de margine, cu podeţe şi trotuare modernizate din temelii şi cu rigole pentru scurgerea apei pluviale. Puţine sunt comunele din partea de vest a ţării care se pot aşeza stăzi lângă localitatea Hălmagiu în ceea ce priveşte infrastructura urbană, iar acest lucru se datorează în exclusivitate preocupărilor primarului Adrian Ţoca de a atrage fonduri europene în valoare de peste două milioane de euro pe Măsura 3.2.2. „Oricine ce-ar zice – este de părere doamna Paraschiva Tulea din Hălmagiu, pe care o întâlnim stând pe banca de la poarta casei – ceea ce a făcut primarul Ţoca pentru noi este lucru mare. Nici nu se compară satul nostru de-acum, cu satul de acum trei-patru ani, când abia dacă răzbeai să ieşi din noroaiele străzilor. Acuma, poţi să nergi în papuci de casă până la Biserică sau pe la magazine, că nu mai calci decât pe asfalt, ca la oraş. Bineînţeles că ne bucurăm cu toţii de aceste lucruri, că dai drumul la apă de la robinet, în casă, sau că ai canalizarea la poartă.” Pentru cine are răbdare să străbată, agale, localitatea Hălmagiu, aşa după cum am făcut-o noi zilele trecute, poate constata că se observă şi o schimbare în atitudinea oamenilor. Fiecare gospodar, după putere şi după avere, se străduieşte să repare faţa clădirii, gardul împrejmuitor sau poarta casei, în aşa fel încât şi acestea să se încadreze imaginii străzii. Adică, să fie la fel de frumoase şi de bine puse la punct. Pe alocuri am putut observa şi grădiniţe sau rondouri cu flori, semănate cu mare grijă în faţa casei, sau ghivece cu flori multicolore la ferestre, aşa după cum se poate vedea prin orăşelele Tirolului austriac. Una peste alta, înfăţişarea localităţii Hălmagiu se schimbă aproape în fiecare zi, din bine, în mai bine. Întrebarea care ne-am pus-o a fost dacă această modernizare urbană nu va afecta şi tradiţia locului, obiceiurile străvechi şi extrem de frumoase ale moţilor hălmăgeni. Aşa se face că ne-am oprit şi la poarta lui baci Ilie din Hălmagiu, provocându-l să ne povestească despre cum stătea lucrurile în vechime, pe vremea copilăriei dumnealui. Aşa am aflat despre cele trei coordonate majore care au amprentat viaţa locuitorilor acestor ţinuturi atât de frumoase şi de bogate: agricultura, pomicultura şi creşterea animalelor, apoi mineritul şi, în final, exploatarea forestieră. „Cei mai mulţi lucrau la pădure sau la mină şi aşa aduceau acasă câte un câştig lună de lună, din care se descurcau cu toţii. Cei care stăteau acasă, în general femeile, copiii mai măricei şi bătrânii, se ocupau cu agricultura, cu pomicultura şi cu creşterea animalelor. Nu vă gândiţi la ferme mari, ca acum, ci doar ca la nişte preocupări de subzistenţă: una sau cel mult două vaci, pe care deseori le şi înjugau la car, cinci şase oi sau capre, precum şi câţiva porci, ce creşteau mai mult prin pădure şi se hrăneau cu ghindă. În rest găinile şi păsăretul din ogradă, câţiva pomi fructiferi şi, mai rar, câte o palmă de pământ pe care se semăna mai mult porumb, că grâul se face mai rar pe la noi. Şi cam asta era totul.” Tot de la baciul Ilie aflăm şi despre mersul pieţei din Hălmagiu în vremurile de demult. Animalele mai mari se plăteau cu bani, dar de cele mai multe ori se făceau şi schimburi de produse. Dădea omul un porc şi primea, la schimb, o capră sau o oaie, plus trei-patru măsuri de grâu. După înţelegerea şi după tocmeala fiecăruia. O altă problemă, astăzi uitată, ţinea de conservarea alimentelor. Nu erau frigidere sau congelatoarele care au pătruns în prezent şi prin cele mai umile gospodării, astfel că gospodinele recurgeau la fel de fel de modalităţi arhaice pentru păstrarea alimentelor. Sare era un conservant cât se poate de preţuit, dar se folosea şi fumul rece pentru conservarea cărnii. În alte cazuri bucăţile de carne se frigeau, iar deasupra lor se topea untură. Pentru legume şi pentru fructele de pădure sau pentru ciuperci se utiliza şi des­hidratarea, sau uscarea, ca să folosim un termen arhaic. Poamele uscate – care astăzi trec în domeniul delicate­ţurilor – erau odinioară foarte răspândite, în fiecare gospodărie, deoarece reprezentau şi un aliment de post. „Precum se vede – râde, hâtru, baci Ilie – ajungem iarăşi la vremurile din trecut, iar mămăliga şi poamele uscate sunt din nou la mare căutare. Am văzut la televizor că fac reclamă la fulgii de mămăligă şi la poamele uscate, ca fiind mâncăruri hrănitoare, care nu fac colesterol şi nu îngraşă. Aşa o fi, dar mai lipseşte un lucru pentru ca dieta să fie una excelentă: munca la sapă sau la pădure. Că degeaba mânci şi stai, că tot se pune grăsimea pe tine.” Existau şi strategii pentru păstrarea legumelor şi fructelor peste iarnă, începând cu îngroparea în pământ, în fânare, sau cu ceruirea codiţelor. Compoturile şi magiunurile eraum, de asemenea, la mare căutare. Legat de consumul de carne, baciul Ilie ne precizează că înainte se consuma mult mai multă carne de oaie decât acum. Se tăiau oi în piaţă şi rari erau oamenii care se întorceau sde la piaţă fără un kilogram sau două de carne de oaie. Acuma nu se mai mănâncă decât mieii de Paşti şi câta carne de oaie în virşli. Un alt aspect pe care l-am sesizat în urma discuţiilor purtate cu baciul Ilie ţine şi de diversificarea produselor consumate de oameni mai demult. Carnea se prepara, de obicei, cel mult în două zile pe săptămână: duminica şi, mai rar, joia. În rest oamenii mâncau legume, bureţi din pădure şi fructe. Însă, una peste alta, calculând şi perioadele de post, alimentaţia era una cât se poate de echilibrată. Lactatele erau la locul lor, iar despre calitatea laptelui, a untului, a smântânii sau a iaurtului nici nu trebuie să mai facem vorbire. La fel de bune erau şi fructele din vechime, care nu erau „tratate” cu atât de multe produse chimice ca în prezent. În final, faţă de cele arătate mai sus, constatăm că tradiţiile moţilor hălmăgeni nu sunt nici pe departe ameninţate cu dispariţia. Dimpotrivă, necesitatea unei alimentaţii raţionale produce o revenire la alimentele de odinioară, poate mai puţin la tehnicile de conservare a acestora. Carnea nu se mai afumă, ci se păstrează în congelator. În schimb, fructele şi legumele, precum şi fructele de pădure şi ciupercile, cunosc o preţuire aproape fără precedent. Totul este ca locuitorii din comuna Hălmagiu să poată şi valorifica aceste daruri minunate ale naturii, mai ales că vorbim despre una dintre cele mai curate zone din ţară din punct de vedere ecologic.

  • amblix2012 spune:

    Daca locuitorii din comuna care nu-l iubesc pe domnul primar ar semna o petitie adresata Secretariatului General al Guvernului ar scapa de aceasta problema foarte usor. Lipseste doar initiativa…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției