Țara în care 80% dintre comercianții din pieţele capitalei au Covid-19

0
213

Patru din cinci comercianţi din una dintre cele mai mari pieţe din Peru au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. În total, în ţara sud-americană au fost înregistrate peste 88.000 de cazuri de contaminare. În piaţa de fructe din Lima, 79% dintre comercianţi au fost diagnosticaţi cu Covid-19, iar în alte cinci pieţe din capitală, cel puţin jumătate dintre vânzători au fost depistaţi pozitiv, scrie news.ro. Preşedintele peruan Martín Vizcarra a spus că negustorii din pieţele din Lima vor fi înlocuiţi, dar nu va închide aceste zone, citează The Guardian. El a spus că o astfel de acţiune ar putea duce la un deficit de hrană. Soldaţi şi poliţişti au fost trimişi în pieţe pentru a luat temperatura tuturor clienţilor şi comercianţilor.
„Pieţele au fost, probabil, cel mai important vector de infecţie şi din acest motiv carantina din Peru nu a funcţionat cum ar fi trebuit”, a spus Eduardo Zegarra de la thinktank-ul Grade din Lima. El a solicitat Guvernului să închidă pieţele şi să declare urgenţă sanitară. Autorităţile locale au permis ca majoritatea dintre cele peste 1.200 de pieţe din Lima să rămână deschise, făcând teste la faţa locului şi trimiţând comercianţii infectaţi – majoritatea asimptomatici – să se autoizoleze acasă sau în centre ale Statului. Cea mai mare piaţă din oraş este Santa Anita, unde 30.000 de comerciaţi, hamali şi furnizori distribuie şi vând zilnic circa 8.000 de tone de mâncare.Zeci de contaminări şi cel puţin un deces au fost înregistrate în rândul hamalilor, iar numărul contaminărilor este crezut a fi mult mai mare decât cel înregistrat oficial. Numărul contaminărilor în Peru, ţară cu peste 31 de milioane de locuitori, a crescut cu peste 4.000 în ultimele 24 de ore, iar autorităţile au raportat peste 2.500 de decese în total. Doar Brazilia are o rată de infectare mai mare dintre ţările din America Latină. Şi aici, în una dintre cele mai mari pieţe din São Paulo, unde ajung zilnic 40.000 de oameni, au fost depistate „nenumărate” cazuri şi înregistrate aproximativ 30 de decese cauzate de Covid-19.
Mexicul se confruntă cu aceeaşi situaţie. În Central de Abasto din capitală, unde este primită marfă din întreaga ţară şi care alimentează pieţe din oraş, au fost înregistrate cel puţin 25 de cazuri şi două decese. Presa locală scrie că numerele sunt, cu siguranţă, mult mai mari în realitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.