eurar

Ca în fiecare an, de 5 ani consecutiv – Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad – prin Centrul Europe Direct Arad organizează o nouă ediție a târgului de informare europeană EUR-AR, în data de 18  septembrie 2015, pe platoul din fața Primăriei municipiului Arad.

Se organizează standuri de prezentare cu materiale informative despre Europa și Uniunea Europeană, despre politicile europene și prioritățile de comunicare.

Obiectivul specific al acţiunii este informarea şi sensibilizarea arădenilor cu privire la cetăţenia europeană activă, politicile europene şi priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene.

Pe parcursul zile de 18 septembrie se organizează programe artistice, tombole cu premii care constau din jocuri logice și corturi de camping, precum și tricouri, pixuri, iar in atelierele de lucru se organizează pictură pe față cu simboluri europene, concursuri de desene și jocuri pentru copii.

Evenimentul se desfăşoară pe platoul din faţa Palatului administrativ din Arad, în data de 18 septembrie 2015, în intervalul orar 10.00 – 17.00.

Recomandările redacției