seculiciCamera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează, în perioada 16-18 octombrie 2013, cea de-a XI-a ediţie a târgului internaţional de mediu – ECOMEDIU, care se va desfăşura în Pavilionul C al Complexului Expoziţional – EXPO Arad.
Evenimentul promite a avea un răsunet internaţional şi va fi punctul de întâlnire a celor mai importanţi lideri de piaţă şi a experţilor în protejarea mediului înconjurător.
Peste 30 de companii, atât din ţară, cât şi din străinătate, se vor reuni într-o expoziţie cu standuri atractive, însoţită de un program complex de conferinţe şi dezbateri susţinut de experţi români şi internaţionali. „Ediţia din acest an a târgului internaţional de mediu – ECOMEDIU aduce o creştere semnificativă a numărului de firme expo­zante şi un standard ridicat al con­- ferinţelor prin participarea experţilor interni şi internaţionali. În premieră pentru ECOMEDIU, se vor organiza întâlniri ale clusterelor din România şi Ungaria, brokeraje internaţionale pe teme de energii regenerabile, dar şi seminarii prin care CCIA Arad reuneşte administraţii locale din partea de Vest a ţării, în scopul  găsirii de soluţii pentru dezvoltare locală. ECOMEDIU este mai mult decât un târg, este un eveniment care îşi propune să devină un punct de reper internaţional pentru problematicile de mediu, urmând ca rezultatele dezbaterilor să fie aduse în atenţia factorilor decizionali de la nivel regional, naţional şi european”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc miercuri, 16 octombrie, la ora 11.00, urmată de o serie de conferinţe internaţionale, pe teme de protecţia aerului, apei şi a solului. Cea de-a doua zi va fi dedicată tematicii de management al deşeurilor, în care vor fi cuprinse şi seminariile pentru administraţiile locale şi brokeraj internaţional.
Ultima zi va avea ca tematică biodiversitatea şi voluntariatul. Instituţiile de învăţământ şi publicul larg sunt invitaţi în spaţiul exterior al EXPO, pentru a lua parte la demonstraţii „explozive” ale ISU Arad şi cascadorii pe bicicletă.
„Mulţumim Ministerului Mediului şi al Schimbărilor Climatice pentru susţinerea acestui eveniment, dar şi Consiliului Judeţean Arad şi celorlalţi parteneri implicaţi în proiect. Ne do­rim ca publicul să conştientizeze importanţa de a participa la acest salon internaţional dedicat mediului, ca o oportunitate şi o responsabilitate de a fi parte integrantă din efortul co­mun pentru o viaţă mai sănătoasă, atât pentru generaţia din care facem parte, cât şi pentru generaţiile ce vor urma”, a declarat Liana Cotuna, managerul evenimentului.

Recomandările redacției