ong

Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară din cadrul Consiliului Local al municipiului Arad organizează în perioada 17 – 18 septembrie 2015 Târgul ONG-urilor care va avea loc pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

Evenimentul ajuns la a XVII-a ediţie se va desfăşura joi, 17.09.2015,  între orele 11.30 -18.00 şi vineri, 18.09.2015, între orele 10.00 – 17.00 şi va reuni un număr de 28 de ONG-uri care îşi vor prezenta activitatea în pavilioanele special amenajate.

Pe durata celor două zile se vor derula programe artistice susţinute de elevii Liceului de Arte – Sabin Drăgoi, Palatul copiilor, Complexul Curcubeu, Cercul cultural Banat. Ja, corul Centrului de zi pentru vârstnici Micălaca, corul Casei de ajutor reciproc a pensionarilor – CARP Arad. Pe parcursul acestui eveniment  vor avea loc și demonstraţii de prim-ajutor susţinute de Societatea Naţională de Cruce Roşie – filiala Arad, concursuri cu premii şi alte surprize din partea ONG-urilor.

La eveniment participă peste 250 de persoane în fiecare zi,  elevi ai diferitelor şcoli şi licee din municipiu, beneficiari direcţi ai ONG-urilor prezente la eveniment, membrii centrelor de zi pentru vârstnici şi ai CARP Arad, voluntari şi vizitatori.

Recomandările redacției