Camera de Comerț, Industrie și Agricultură deschide joi Festivalul Tradiții de Iarnă 2015, la Expo Arad, un eveniment dedicat Sărbătorilor de sfârșit de an.
Evenimentul cuprinde un târg cu vânzare de îmbrăcăminte, încălțăminte, dar și multe alte produse pentru ca­dourile de sărbători și un festival gastronomic cu vânzare de produse tra­­- diționale specifice iernii, concursuri de tăiere a porcului, preparare de cârnați, jumări, caltaboș și preparate la ceaun, spectacole de colinde și muzică populară.
Produsele care se vor găsi în cadrul târgului de cadouri sunt bunuri de larg consum precum îmbrăcăminte femei,îmbrăcăminte bărbați, îmbrăcăminte copii, produse de marochinărie, haine de blană, haine din piele, bijuterii, produse marca Zepter și produse cosmetice. La standurile din cadrul festivalului gastronomic se vor comercializa virşli, cârnaţi, jumări, șuncă, caltaboș, slănină, pește, jumări din pește a la Mako, frigărui, mici, carne la grătar, produse tradiționale specifice iernii, dulciuri.
Ansambluri folclorice și soliști de muzică populară vor susține spectacole de colinde, datini și obiceiuri de iarnă, muzică populară și de petrecere pentru arădenii care vor participa la  Festivalul Tradițiilor de Iarnă.
Programul târgului de cadouri: Joi, 10 decembrie; vineri, 11 decembrie; sâmbătă, 12 decembrie: 11-20. Duminică, 13 decembrie: 10-16
Programul Festivalului Gastronomic: Joi, 10 decembrie ora 10:00: Tăierea porcului; Probe de foc: Jumara de aur, Caltaboșul anului, Cina porcului; 18:00: Jurizarea și premierea câștigătorilor.
Vineri, 11 decembrie ora 15:00: Concursul Cei mai gustoși cârnați; 18:00:  Jurizarea și premierea câștigătorilor; Sâmbătă, 12 decembrie 12:00: Concursul Cel mai gustos preparat la ceaun; 18:00: Jurizarea și premierea câștigătorilor.
Program spectacole colinde, muzică populară și de petrecere
Joi, 10 decembrie; 16.00 – Ansamblul Folcloric al Parohiei Conop coordonat de părintele Sorin Ciurlea; 16.30 – Ansamblul Folcloric al Primăriei Pecica; 17.00 – Orchestra General Music condusă de Florin Ionaș. Soliști: Claudia Ionaș, Diana Selagea, Laurențiu Lazăr, Ionuț Langa; Vineri, 11 decembrie 14.00 – Ansamblul folcloric al Colegiului Tehnologic de Industrie Alimentară Arad; 15.00 – Ansamblul Folcloric al Primăriei Nădlac; 17.00 – Ansamblul Junii Șimăndani; 18.00 – Alin Neag;
19.00 – Ansamblul Arădeana; 21.00 – Feciorii Colindători din Sânicolaul Mic coordonat de Vasile Arus; Sâmbătă, 12 decembrie 16.00 – Alin Neag; 18.00 – Ansamblul Liliacul Vinga; 19.00 – Ansamblul Arădeana.
Intrarea este liberă, la fel și transportul pe traseul: Podgoria – Expo Arad și retur.

Recomandările redacției