Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că protestatarii care au participat la protestul diasporei din 10 august nu aveau revendicări concrete. El a adăugat că îşi pune numeroase întrebări cu privire la acest lucru, dar nu are „un element concret” pe care să-l ofere în susţinerea ideii că protestul ar fi fost finanţat din exterior.

„Cei mai mulţi dintre ei nu aveau o revendicare comună. Ca să nu spun că nu aveau niciun fel de revendicare, ci veniseră aşa, ca la un fel de spectacol monden sau acţiune mondenă”, a spus Tăriceanu. El a adăugat că acest aspect l-a făcut să se întrebe „dacă nu există ceva în spate ce se doreşte”. „Aceste întrebări mi le pun nu numai eu, ci şi foarte mulţi analişti, dar un element concret pe care să vi-l dau acum nu am”, a mai spus Tăriceanu, conform digi24.ro.

Declarațiile sale vin în contextul în care PSD a solicitat instituţiilor statului să investigheze de urgenţă informaţiile care au apărut în spaţiul public cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă şi premeditarea acţiunilor violente de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei. PSD spune că cetăţenii României au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, iar astfel de lucruri nu pot rămâne neinvestigate.

„Cetăţenii României, mai ales participanţii de bună credinţă la aceste manifestaţii, au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor şi intoxicărilor publice, cine a plătit şi cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale împotriva instituţiilor statului român şi a ordinii constituţionale”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Recomandările redacției