Tăriceanu, soluție pentru desființarea amenzilor abuzive: Guvernul să susțină proiectul de lege printr-o OUG

0
185

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, prezintă proiectul de lege conceput de specialiștii ALDE, PSD și Pro România, proiect care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare. Liderul ALDE punctează că acest proiect NU propune anularea amenzilor date pentru cei care au fugit din izolare sau din carantină sau cei care au propus tulburări ale ordinii și liniștii publice. Cât privește  intrarea  în vigoare a proiectului de lege cât mai repede,  Călin Popescu Tăriceanu susține ca ar fi de preferat ca  Executivul să susțină inițiativa legislativă și să o transforme într-o Ordonanță de Urgență care să pună capăt acestei teme. „Decizia CCR a desființat amenzile abuzive aplicate românilor. În consecință, pentru a nu bloca instanțele de judecată, dar și pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendați în mod abuziv, am înaintat spre consultare și altor partide parlamentare proiectul de lege conceput de specialiștii ALDE, PSD și Pro România, proiect care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare. Cred că putem profita de timpul pe care îl avem până la momentul în care Curtea Constituțională va da motivarea deciziei prin care a desființat aceste amenzi pentru a face o dezbatere în societate pe această temă. Nu e un proiect care îi penalizează pe cei care au respectat legea și au stat în case, așa cum propaganda guvernamentală a încercat să spună. Proiectul nu este făcut nici în ideea de a submina autoritatea cuiva, nici a descuraja poliția să-și facă datoria și nici nu este un dat cu tifla celor care am respectat legile.

Proiectul are scopuri practice, care ne privesc pe toți.

  1. Evitarea blocării instanțelor. Vă închipuiți ce înseamnă încă 300.000 de procese pe rolul instanțelor? Activitatea care și așa se derula cu greutate va fi total blocată. Ca să nu mai vorbim de pericolul de a răspândi virusul în momentul în care 300.000 de români vor lua cu asalt instanțele.
  2. Facem dreptate românilor care au fost amendați în mod abuziv! Valoarea amenzilor date în România este probabil cea mai mare din lume. Cine s-a gândit că un pensionar care are 1000 lei pe lună pensie trebuie să plătească 5000 de lei amendă doar pentru că nu s-a putut încadra în cele 2 ore în care avea dreptul să iasă din casă, înseamnă că nu era cu toate țiglele pe casă!Ca să fiu clar: NU VOM PROPUNE ANULAREA AMENZILOR PENTRU CEI CARE AU FUGIT DIN IZOLARE SAU DIN CARANTINĂ SAU CEI CARE AU PRODUS TULBURĂRI ALE ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE” , se arată pe pagina de Facebook a lui Călin Popescu Tăriceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.