abrudean-farcasMereu în prim-planul Ligii a V-a, gruparea condusă de Ioan Farcaș a contat anul trecut pe juniorii mari de la CS Ineu. Odată cu modificările survenite în tabăra zărăndanilor, tinerii s-au întors, iar la Târnova a sosit altă trupă. Odată cu juniorii, a plecat și Flavius Sabău (care se ocupă și de Național II Sebiș) și au venit Emanuel Pop (Pilu), Hanțig (Satu Nou), Fl. Berar (Chier), Gh. Pop (Tauț), Fl. Popa (Beliu), portarul Popovici (Seleuș), iar Farcaș e în discuții avansate cu pîncotanii Pașca și Cl. Ardelean.
Din vechea gardă au rămas Tamșa, Chirla, Moțiu, Cernat, Ștefănuț, S. Berar și fostul component al echipelor Jiul Petroșani și FC Vaslui, Flavius Hada. A mai fost reactivat veteranul Ciprian Pășcuț.
Au fost și sunt nume grele
Pe lângă ei, Avântul dispune de trei piese de marcă. Dan Oprescu (antrenor FC Olt), Adrian Abrudean (antrenor Național Sebiș) și Dacian Cozea (stabilit în Germania) joacă pentru Târnova atunci când timpul le permite și completează o suită de fotbaliști cu CV-uri grele.
De-a lungul ultimilor ani, Ioan Farcaș și-a convins mai mulți amici din lumea balonului rotund să îmbrace echipamentul trupei din Târnova. Dan Țapoș, Marcel Dușan, Sandu Gaica, Dan Stupar, Dan Mănăilă, Dan Cuedan, Raoul Burtea, Nelu Besserman sunt doar câteva nume care au fost la Avântul în trecutul recent. Toți și-au păstrat pasiunea jocului, cu toată trecerea anilor și coborârea la nivelul unde fotbalul chiar se joacă de plăcere.
„Încerc să am grijă de cei din zonă. E frumos, fără scandaluri, fără probleme. Le-a plăcut și foștilor divizionari care au fost și model și le-au impus respect copiilor. Acum, primarul Florin Farcașiu ne ajută să renovăm baza sportivă, refacem tribuna, schimbăm gradenele. Cum am spus, ideea principală e să avem grijă de tinerii jucători din zonă, iar aici nu mă refer doar la Târnova, ci la tot ce e în jur. Așa a fost și proiectul cu Ineul, să-i ajutăm pe copii să crească într-o competiție de seniori. Altfel, rămânem fără fotbaliști”, a punctat Farcaș.
În amicalele verii, Avântul Târnova a remizat cu UTA II Șiria (2-2), apoi a învins Podgoria Ghioroc. Tot cu ghiorocanii e programată revanșa, dar și debutul în noul sezon al Ligii a V-a.

Recomandările redacției