Ciprian Tătăruşanu, portarul echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, marţi, într-un interviu, că pentru a se afla în grafic va trebui să câştige maximum de puncte în primele două partide din cadrul noii ediţii a Ligii Naţiunilor, cu Irlanda de Nord şi Austria.
„Nu am fi în grafic cu 4 puncte, eu consider că trebuie să avem şase puncte după primele două meciuri, cu Irlanda de Nord şi Austria. Şi în niciun caz nu prefer meciurile fără spectatori… este dezolant fără spectatori. E urât să joci aşa, cu tribunele goale. Chiar dacă eu, ca portar, mă aud mai bine fără spectatori, fundaşii sunt deja învăţaţi cu indicaţile mele atunci când sunt mulţi fani pe stadion“, a spus portarul în interviul al Federaţiei Române de Fotbal.
Tătăruşanu crede că este bine că meciul cu Islanda, din semifinalele play-off-ului Campionatului European, a fost programat după partidele din Liga Naţiunilor.
„E bine că jucăm barajul cu Islanda după ce jucăm două meciuri oficiale pentru că avem un nou antrenor. El vine cu o idee nouă şi este mai bine că avem aceste meciuri înainte. Nu contează adversarii din aceste partide, important este ca noi, cei de la naţională, să avem meciuri în picioare împreună. Eu cu Mirel Rădoi nu am apucat să joc la Steaua. Dar la un meci al echipei naţionale am stat în cameră“, a adăugat portarul în vârstă de 34 de ani.
El a explicat de ce preferă să aibă trei fundași în fața sa în timpul meciurilor:
„Pentru mine este mai OK cu trei fundaşi în faţa mea, pentru că nu e aşa de aglomerat careul. Iar atunci când ai trei fundaşi înseamnă că eşti o echipă care atacă mai mult. Şi, aşa cum se spune, cea mai bună apărare este atacul“.
Ciprian Tătărușanu nu a fost afectat de pandemia de coronavirus, el a spus că după întreruperea meciurilor de fotbal el joacă cu mult mai multă plăcere.
„Eu unul nu am fost afectat de pandemie. Şi nici pe colegi nu i-am văzut cu moralul la pământ. Cred că această pauză în care nu ne-am putut face meseria ne-a încărcat mai mult şi acum o facem cu mai multă plăcere“, a mai afirmat Tătăruşanu.
Pe 4 septembrie Echipa Naţională de Fotbal a României întâlneşte, la Bucureşti, selecţionata Irlandei de Nord, şi la 7 septembrie (ora 21:45), la Klagenfurt, reprezentativa Austriei, în primele două partide din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.
 

Recomandările redacției