Te-a înţepat o albină? Lucruri care îţi pot salva viaţa

0
159

L e iubim pentru că ne dau mierea atât de gustoasă şi sănătoasă. Însă pentru mulţi înţepătura de albină poate provoca reacţii alergice grave şi, în foarte multe cazuri, poate fi letală.
Medicii spun că înţepătura de albină este periculoasă pentru cei alergici şi doar intervenţia rapidă a medicilor ne poate salva viaţa, dacă suntem alergici. Însă, fiind vară, nu putem evita total locurile în care aceste insecte ”muncesc” să strângă polenul pe care îl transformă în miere. Astfel, este bine să fim precauţi şi să ne luăm câteva măsuri de protecţie. Doctoru Tudor Ciuhodaru, medic primar urgenţe şi membru în Comisia de Sănătate a Parlamentului European, ne dă câteva sfaturi esenţiale:
l Albina nu atacă dacă nu este agresată.
l Albinele devin agitate şi pot ataca când intră în contact cu mirosurile neplăcute sau culorile vii.
l Albinele nu tolerează mirosul de transpiraţie şi alcool, dar sunt atrase de parfumurile florale.
l Este suficient să fie agitate câteva albine care atacă un om sau un animal că imediat toate se alătură grupului şi înţeapă.
l Albina lasă acul în ţesuturi la locul înţepăturii. Viespea poate înţepa de mai multe ori, în mai multe locuri şi nu lasă ac.
l Veninul este toxic (melitina şi fosfolipaza A) şi poate provoca reacţii alergice.
Cum tratăm înţepătura de albină
– Pentru tratamentul reacţiilor uşoare sau moderate e suficient toaletă locală la locul înţepăturii şi aplicarea de gheaţă local, eventual unguente cu antiinflamatorii. Se pot administra antihistaminice. Rareori e necesară corticoterapia.
– În reacţiile severe, se foloseşte adre­nalina (şi dozele mari de corticosteroizi). Învăţaţi să folosiţi (dumneavoastră şi antu­- rajul) adrenalina autoinjectabilă.
– Pentru a preveni atacul albinelor, nu este indicat să purtaţi culori atractive pentru albine (gama galben-portocaliu), să nu folosiţi produse cosmetice cu miros extrem de puternic (în special cu esenţe dulci, fructate şi vanilate şi să nu consumaţi în aer liber alimente şi sucuri dulci, alcool sau legume şi fructe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.