Peste 60 de fermieri din județul Arad renunță să mai cultive floarea soarelui și o înlocuiesc cu rapița, începând cu primăvara anului 2021. Acești fermieri fac parte din Asociația agricolă Țăranul Nădlăcan și dețin peste 4.000 de ha. 

”În toamna anului 2020, noi, fermierii din Asociația Țăranul Nădlăcan, am decis să renunțăm la floarea soarelui și am înlocuit-o cu rapița din mai multe motive. În primul rând, există teamă că nu vom mai avea tratamente, dat fiind că pe viitor vor fi scoase neonicotinoidele de către Uniunea Europeană. 

Este un motiv serios pentru care fermierii nu mai vor să cultive floarea soarelui. Oamenii se tem și pentru porumb. Aceasta este marea schimbare care se întâmplă anul acesta în zona Nădlac”, a explicat președintele asociației, Gheorghe Porubski. 

Cei trei dăunători care îi îngrozesc pe fermieri sunt: tanymecus, iepurii și căprioarele. 

Tanymecus reprezintă o amenințare foarte mare, fiindcă fermierii se tem că nu vor mai avea soluții împotriva lui, dat fiind faptul că nu vor mai putea folosi neonicotinoidele 

Iepurii continuă ceea ce a început gândacul, iar căprioarele dau lovitura mortală culturii de floarea soarelui. 

Dacă nu ar renunța la floarea soarelui,  ar avea pierderi foarte mari. După 25 martie, fermierii din Nădlac încep să semene floarea soarelui, iar pe la sfârșitul lui martie iepuroaicele încep să fete și au nevoie de hrană să producă lapte pentru puișori. Numărul acestor animale va crește foarte mult, iar când floarea soarelui începe să răsară – iepurii ies și o mănâncă. 

Un alt motiv pentru care fermierii din Nădlac mizează pe rapiță este și pentru că prețul de vânzare este foarte bun, de 1, 85 lei.  La nivelul asociației, în 2020, au fost semănate aproape 600 de hectare de rapiță. 

Din păcate, în ceea ce privește culturile de toamnă, anul 2020 a fost dezastruos. Din cauza secetei, cerealele păioase au fost calamitate în proporție de 60% – 80%. Fermierii s-au mai salvat prin culturile de primăvară, îndeosebi cu porumbul, care a evoluat bine, iar prețul a fost foarte bun. 

Teama fermierilor din Nădlac pentru următorii ani este că nu vor mai avea tratamente eficiente pentru culturi, fiindcă multe erbicide și fungicide vor fi interzise și atunci ei vom rămâne fără nici o armă de luptă împotriva ciupercilor și a dăunătorilor fitosanitari. 

Fermierii susțin că Ministerul Agriculturii se ascunde după directivele europene și îi lasă pe oameni cu culturile descoperite în fața dăunătorilor și a bolilor fitosanitare, în loc să găsească soluții să fie înlocuite aceste produse. E aceeași situație ca și cu limita de 5 porci în gospodăria țăranului. 

Recomandările redacției