În prima zi de martie, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” a avut loc un spectacol de suflet.
Este vorba despre o nouă ediție a „Serii de poezie”, dedicată, de această data – Femeii. „Femeia, eterna poveste” s-a intitulat întâlnirea în care versurile s-au rostitt cu har de actorii: Oltea Blaga, Zoltan Lovas, Bogdan Costea, Bogdan Neciu, Liliana Balica și Alina Vasiljevic.
„Proiectul dedicat versurilor și coordonat de colega noastră, actrița Oltea Blaga, se bucură, încă de la prima sa ediție, de un succes neașteptat, semn că sensibilitatea umană se manifestă încă la cote maxime. Semn că iubim încă frumosul și știm să ne bucurăm atunci când ne este dăruit. Iar bucuria este acum, cu atât mai mare, cu cât versurile pe care le-am adus duminică seara, în fața publicului, sunt dedicate a ceea ce putem numi minunea de lângă noi, FEMEIA.”, a susținut Bogdan Alexandru Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Astfel, duminică, de la ora 17.30 au putut fi ascultate versuri sensibile din creația lirică românească și universală. Recitalul a fost completat muzical de ,,Trio interbelic” format din: Claudia Stetco, Mihai Vaștag și Marcel Sâpcu. Seria evenimentelor deosebite va continua în perioada următoare.
Sandra Stoler

Recomandările redacției