teatruAnul 2014 va începe sub auspicii dintre cele mai bune pentru teatrul arădean, proiectele anului care stă să vină fiind printre cele mai ambiţioase, conform reprezentanţilor instituţiei. Managerul Bogdan Costea, ajuns la cel de-al treilea an de mandat, îşi propune o profundă schimbare de abordare:  „De abia în anul 2014, direcţia artistică la care m-am gândit la începutul mandatului prinde contur”, spune el. Pe scena arădeană urmează să lucreze regizori importanţi care nu au mai realizat spectacole pentru Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Printre aceştia se numără reputatul regizor Alexandru Dabija care, alături de Ada Milea, va realiza spectacolul care va deschide ediţia aniversară, cea cu numărul XX, a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic din toamna anului 2014. Bogdan Costea a precizat că evenimentul ar putea deveni un festival-competiţie, cu juriu.

Numărul de premiere programate pe toamna viitoare se ridică la şapte, dar mai sunt prevăzute şi alte proiecte pentru 2014: o coproducţie cu Teatrul Regina Maria din Oradea („Joc de băieţi şi joc de fete”, body performance), Festivalul Teatrului Nou- ediţia a II-a (care va fi deschis cu „Perplex”), colaborări cu alte instituţii din zonă (din Belgrad, de exemplu), un parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş în cadrul proiectului „Punte de teatru” (din care teatrul arădean ar putea obţine un loc în care să-şi susţină reprezentaţiile în Timişoara), participări la festivaluri naţionale şi internaţionale (precum cel din Bursa, Turcia-un festival balcanic) sau o serie de „one-man shows” cu tinerii laureaţi ai galei HOP.  TCIS îşi mai doreşte şi ca una dintre producţiile 2014 să fie selecţionată pentru Festivalul Naţional de Teatru.

Între timp, publicul este aşteptat să vizioneze spectacolele cuprinse în „Luna plină de teatru”, desfăşurată între 7 ianuarie şi 6 februarie 2014, perioadă în care accesul în sală se face pe baza unui bilet care costă doar 5 lei. Iată şi programul: marţi, 7 ianuarie, ora 19,00, sala mare- „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare (regia – Dan Vasile, decorul – Onisim Colta, costumele – Indre Colta, muzica – Fly & Bobo din B-TON); joi, 9 ianuarie, ora 19,00, sala mare- „Domnişoara Nastasia”, de G.M. Zamfirescu (regia – Laurian Oniga, decorul –Luminiţa Penişoară, costumele – Oana Cătălina Văran); sâmbătă, 11 ianuarie, ora 19,00, sala mare- „Sorry”, de A. Galin (regia – Ion Ardeal Ieremia, decorul – Doru Păcurar, costumele – Indre Colta); duminică, 12 ianuarie, ora 16,00, sala Studio-„Cei mari, cei mici”, de Ioan Peter Pit (regia – Ioan Peter Pit, spaţii interioare – Anamaria Şerban, costume – Indre Colta, muzica – George Dancu); duminică, 12 ianuarie, ora 19,00, sala mare- „Căsătoria”, de N. V. Gogol (regia şi decorul – Laurian Oniga, costumele – Indre Colta); marţi, 14 ianuarie, ora 19,00, Drama’S Club- „Zero”, după „Însemnările unui nebun“, de N. V. Gogol (regia, scenografia, concept video, muzica – Sorin Calotă); joi, 16 ianuarie, ora 17,00, sala Studio- „Tăietura”, de Mark Ravenhill (regia – Alexandru Mihăescu, scenografia – Alina Herescu); sâmbătă, 18 ianuarie, ora 19,00, sala Studio-„Minotaurul”, de M. Black(regia – Ştefan Iordănescu, scenografia – Dorotheea Iordănescu, muzica – Ildiko Fogarassy); duminică, 19 ianuarie, ora 17,00, sala mare- „Domnişoara Nastasia”, de G.M. Zamfirescu(regia – Laurian Oniga; decorul – Luminiţa Penişoară, costumele – Oana Cătălina Văran); marţi, 21 decembrie, ora 19,00, sala Studio- „Freud şi Bunul Dumnezeu”, de Mircea M. Ionescu (regia – Doru Nica, scenografia – Indre Colta, muzica – Ilie Stepan, un one-man-show de Doru Nica); joi, 23 ianuarie, ora 19,00, sala Studio- „Un om de milioane” de Ioan Peter Pit (regia – Ioan Peter Pit, scenografia – Laurian Popa, coloana sonoră – George Dancu);  Vineri, 24 ianuarie, ora 19,00, sala mare- „Dush(i) cu preshu”, după Ion Băieşu – premieră (regia – Nicolae Brânzeu, decorul – Onisim Colta, costumele – Indre Colta, muzica – Cari Tibor); duminică, 26 ianuarie, ora 16,00, sala Studio- „Cu sufletul nu-i de glumit”, de D. Dinev (regia – Cristian Nedea; decorul – Doru Păcurar; costumele – Oana Cătălina Văran); duminică, 26 ianuarie, ora 19,00, sala mare- „Dush(i) cu preshu”; marţi, 28 ianuarie, ora 19,00, sala mare- „Tartuffe”, de Molière (regia – Dan Vasile, decorul – Laurian Popa, costumele – Luminiţa Penişoară); joi, 30 ianuarie, ora 19,00, sala Studio-„Tillsonburg”, de Malachy McKenna (regia – Jimmy Fay, scenografia – Mihai Păcurar); sâmbătă, 1 februarie, ora 19,00, sala Studio- „Viaţa ca un joc uşor”, după o idee din „Leichtes Spiel“, de Botho Strauß (regia – Alexandra Gandi – Ossau, decorul – Onisim Colta, costumele – Meda Pădurean); duminică, 2 februarie, ora 19,00, sala mare- „Amoc”, după Stefan Zweig (regia – Alexander Hausvater, decorul – Onisim Colta, costumele – Florilena Popescu); marţi, 4 februarie, ora 19,00, sala Studio- „Totul despre femei”, de Miro Gavran-Distribuţia I (regia – Felix Crainicu, decorul – Doru Păcurar, costumele – Oana Cătălina Văran); joi, 6 februarie, ora 19,00, sala Studio- „Totul despre femei”- Distribuţia II.

Cât despre anul 2013, acesta se încheie în acest weekend cu două reprezentaţii. Sâmbătă seara, actorul orădean Richard Balint revine pe scena sălii Studio a teatrului din Arad cu spectacolul „Tăietura“, de Mark Ravenhill, în regia lui Alexandru Mihaescu, o producţie care a cucerit Festivalul Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea, scenografa Alina Herescu fiind răsplătită cu „Premiul pentru cea mai bună scenografie”. În fine, ultima reprezentaţie a acestui an va prilejui o reîntâlnire cu Ovidiu Ghiniţă. Alături de Cecilia Donat, Carmen Vlaga Bogdan şi Alex Mărgineanu, el va aduce în scenă spectacolul „Dovada“ realizat de regizorul Alexandru Berceanu, după piesa cu acelaşi nume a dramaturgului american David Auburn. „Dovada“ se va juca duminică seara, de la ora 19,00, în sala mare.

Recomandările redacției