teatru

Spectatorii arădeni sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” pentru a urmări două spectacole emoţionante.

Primul este „Viaţa ca un joc uşor”, după o idee din „Leichtes Spiel“, de Botho Strauß, în regia Alexandrei Gandi – Ossau, spectacol care se va juca sâmbătă seara, de la ora 19, în sala Studio.  Din distribuţie fac parte actorii Magyari Etelka şi Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic. Este vorba de „o poveste despre viaţa unui cuplu din zilele noastre, care poate fi oricând răvăşită de un diagnostic terifiant. O Ea şi un El, o Katia şi un Tom de această dată, şi lupta lor pentru învingerea unei boli necruţătoare; un spectacol ce, pe lângă emoţie, aduce în scenă un element vital al vieţii – speranţa”, scrie Mihaela Balint, responsabil P.R. al TCIS.

Duminică seara, de la ora 19 de această dată, Teatrul Clasic v-a programat o reîntâlnire cu „Amoc”, spectacol realizat de regizorul Alexander Hausvater după nuvela cu acelaşi nume a lui Stefan Zweig. Astfel, povestea pasagerilor vasului Oceania o va readuce duminică în rolul Doamnei pe Angela Petrean Varjasi, iar alături de ea îi vom regăsi pe actorii Zoltan Lovas, Bogdan Costea, Ioan Peter, Carmen Butariu, Oltea Blaga, Carmen Vlaga, Ştefan Statnic, Ionel Bulbuc, Marian Parfeni, Roxana Sabău, Alina Danciu, Mariana Tofan Arcereanu, Levente Kocsardi şi Sorin Calotă. Decorul este semnat de Onisim Colta, costumele de Florilena Popescu iar coregrafia îi aparţine Maurei Cosma.

„Despre «Amoc» s-au spus şi s-au scris multe, acest spectacol reuşind să cucerească nu doar publicul din Arad, ci şi pe cel din Bucureşti”, completează Mihaela Balint.

Reamintim că un bilet la oricare dintre spectacolele din cadrul programului „Lunii pline de teatru” costă numai 5 lei.

 

Recomandările redacției