Gogu Maxilar, cunoscut în timpul liber ca primarul Gheorghe Falcă, s-a făcut de râs la deschiderea anului universitar în faţa a sute de oameni, profesori universitari, studenți, părinți şi dramatic de puţini admiratori, şi aceia aduși de la partid. N-am fi amintit deloc discursul subţirel şi adormitor, marcat de căscături de plictis, dacă nu ar fi fost finalul apoteotic. Gogu le-a urat studenților în dulcele grai e-băsescian „succesuri”. Cum studenții sunt mai inteligenţi decât politicienii de genul lui Gogu Maxilar, exprimarea nu a trecut neobservată şi neironizată. Marele semnatar de cărți, în care numele autorului este mai mare decât titlul, pe care Gogu Maxilar le semnează cu numele Gheorghe Falcă, a fost umilit de inspectorul școlar general Claudius Mladin. Deși Falcă şi ai săi îl numesc „instructor de tumbe”, acesta i-a predat o lecție usturătoare de limba română, printr-un final ironic tot în limba e-băsesciană: „succesuri maxime şi eşece minime”. Norocul lui Gogu Maxilar că doamna profesoară Lizica Mihuț nu mai are timp de meditaţii. Altfel, i-ar fi dat cu liniarul peste degetuţe şi l-ar fi pus să scrie corect de 500 de ori corect „succese”, până îi intră cuvântul în cap, să nu se mai facă de râs data viitoare. Noi înțelegem slugărnicia faţă de familia Băsescu şi dorința de a-l imita în orice pe nașu‘, dar chiar să preia siluirea limbii române de la naşa mică e prea de tot! Speram că în excesul de dragoste faţă de familia prezidențială, primarul Falcă să nu-şi bage botox în buzele-i suave. Dacă nu ar fi început deja scoala, Şopârlica s-ar fi gândit să-l înscrie în clasa Zero, dar aşa, Şopârlica a pornit ieri prin librării, să îi caute un Abecedar şi niște cărți de gramatică. Dacă tot vrea să fie primar de capitală culturală europeană, să învețe măcar limba română. Cum Şopârlica are suflet mare, şi-a propus ca până în 2020 să îi repare carenţele educaţionale şi culturale, oferindu-i o bursă la Lizard University. Speram că Şopârla va avea succes chiar dacă elevul este unul îndărătnic, nu de alta dar dacă tot vrem să fim capitala culturală europeană, avem nevoie de un primar care să nu ne facă de miraz.
PS. Cum domnul primar e în off-side şi cu limba engleză, facem precizarea că Lizard înseamnă Şopârla.
Sport 41
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »