Tenis de masă: Alesia Sferlea, medaliată cu bronz la Top 16 junioare II

0
279
Ana Barbu încheie anul cu Top 16 şi Naţionale la tineret şi senioare

Buzăul a găzduit timp de cinci zile nu mai puţin de patru competiţii de tenis de masă rezervate categoriilor de vârstă juniori I şi juniori II, cei mai buni tineri jucători din ţară întrecându-se în cadrul Campionatelor Naţionale şi a Top 16. CSM Arad s-a întors din Crâng cu o medalie, obţinută de Alesia Sferlea în cadrul concursului Top 16 rezervat junioarelor II. Jucătoarea pregătită de Cristian Dodean a avansat până în semifinale, unde a pierdut la mare luptă, 2-3 la seturi cu Bianca Mei-Roşu (LPS Constanţa), cea care avea să cucerească medalia de aur. Sferlea, care a avansat până în optimi la CN de junioare I şi II şi până în sferturi la Top 16 junioare I, are doar 13 ani şi se află în primul an de junioare II. Orădeancă de origine, Sferlea a fost cooptată la CSM Arad acum exact un an, în luna decembrie a anului trecut. Clubul arădean le-a mai avut în concurs pe Ana Barbu la junioare I, ea clasându-se în primele 16 jucătoare la Naţionale şi în primele opt la Top 16, pe Andreea Craiu, la junioare II, în primele 16 la Naţionale şi Mădălina Orban, eliminată în primul tur al Naţionalelor, pe tabloul junioarelor I.

La competiţia junioarelor I trebuie să concureze şi Irina Rus, dar jucătoarea CSM-ului a ieşit pozitivă la testul pentru Covid-19. Sportivele au fost însoţite la Buzău de antrenorii Cristian Dodean şi Patriciu Muntean, cel din urmă proaspăt cooptat în staff-ul tehnic al secţiei de tenis de masă. Sezonul intern se încheie săptămâna viitoare, de marţi până sâmbătă, cu Naţionalele şi Top 16 la tineret şi seniori, tot la Buzău, unde CSM Arad o va avea în concurs pe Ana Barbu, în toate cele patru competiţii. A treia în clasamentul senioarelor, jucătoarea noastră speră la clasări cât mai bune la ultimele întreceri din 2020, conform CSM Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.