Tensiuni la granița Uniunii Europene cu Irlanda de Nord

0
116

Uniunea Europeană a condamnat „foarte ferm” marţi „orice ameninţare de violenţă” împotriva persoanelor însărcinate să efectueze controalele vamale în Irlanda de Nord, introduse în urma Brexit-ului. Autorităţile locale au întrerupt luni seară controalele sanitare şi veterinare în porturile Belfast şi Larne, din cauza îngrijorărilor privind securitatea personalului implicat, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Condamnăm foarte ferm orice ameninţare de violenţe împotriva membrilor personalului portuar sau (…) al oricărei persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle şi pune în aplicare acordul de retragere” în Irlanda de Nord, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
„În astfel de circumstanţe, înţelegem pe deplin că deciziile luate de autorităţile nord-irlandeze constau în sistarea provizorie a unui anumit număr de controale”, a adăugat el, în cadrul unei conferinţe de presă.
Intrarea în vigoare de la 1 ianuarie a noului regim de după Brexit a dus la instituirea de controale vamale pentru mărfurile care traversează Marea Irlandei între provincia britanică Irlanda de Nord şi Regatul Unit.
Pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între naţiunea britanică şi Republica Irlanda, membră a UE, Irlanda de Nord face în continuare parte din piaţa unică europeană, ceea ce provoacă furia unioniştilor, partizanii menţinerii provinciei în Regatul Unit.
Colectivitatea locală care răspunde de portul Larne a vorbit luni despre o recrudescenţă a „comportamentelor ameninţătoare”, în special despre înmulţirea unor graffiti „care descriu personalul din porturi drept ţinte”.
La rândul său, UE a cerut personalului său care lucrează în Irlanda de Nord „să nu asigure misiunile care îi revin” marţi. Miercuri, urmează să aibă loc o videoconferinţă cu participarea vicepreşedintelui Comisiei Europene Maros Sefcovic, a ministrului britanic însărcinat cu coordonarea activităţii guvernamentale Michael Gove, precum şi a unor responsabili ai guvernului nord-irlandez. „Indiferent care ar fi motivele, ameninţările cu violenţe sunt inacceptabile. Punct final. Însă situaţia (tensiunilor asupra controalelor portuare) există de ceva timp”, potrivit purtătorului de cuvânt, conform digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.