frontieraPoliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi reţinut 22 de persoane, cetăţeni sirieni şi afgani, care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, cu intenţia de a ajunge în Spatiul Schengen.

„În baza unor informaţii, o patrulă formată din poliţişti de frontieră de la Sectorul Politiei de Frontiera Vărşand a oprit în trafic, în Socodor, un microbuz înmatriculat în România, care se îndrepta spre Ungaria, condus de D.B., de 28 de de ani, din Timiş. În maşină se aflau 22 de pasageri, 20 adulţi şi doi minori”, informa comisar şef Daniel Iancu, din cadrul Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră au cerut atât şoferului, cât şi pasagerilor să prezinte documentele în vederea efectuării controlului, 19 dintre aceştia având asupra lor documente temporare de identitate (solicitant de azil), fără a-şi justificau prezenţa în zona de frontieră. „Trei dintre ei nu posedau niciun document de identitate asupra lor, din verificari rezultând faptul că sunt cetăţeni afgani, cu vârstele cuprinse între 10 şi 46 de ani”, mai spune Daniel Iancu.

Oamenii legii au întocmit şoferului în cauză actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, iar migrantii sunt cercetati pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

  • A.Pop spune:

    Aceeasi intrebare – cine i-a lasat sa intre in Romania si de ce ? De ce nu se cere obtinerea unei vize de catre acesti cetateni dubiosi ?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției