migrantiGrănicerii nădlăcani au depistat şi reţinut două persoane – un sirian şi un bulgar – care încercau să treacă ilegal frontiera.

Patrula a observat persoanele de sex masculin deplasându-se pe jos, peste câmp, spre frontieră, fiind reţinute, pentru identificare, la aproximativ 100 de metri de frontiera cu Ungaria.

Daniel Iancu, ofiţer de presă în cadrul Poliţiei de Frontieră Arad, precizează: „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un sirian şi un bulgar, cu vârstele de 16, şi respectiv 33 de ani, care intenţionau să treacă ilegal frontiera. Poliţiştii de frontieră au întocmit celor doi bărbaţi actele pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”.

(D.D.)

Recomandările redacției