piturcaDupă ce a pierdut ruşinos partida cu Polonia, scor 1-4, prima reprezentativă a României va disputa un amical împotriva Australiei, iar de această dată la lot vor fi prezenţi şi jucătorii Stelei plus stranierii.
Dorin Goian a prefaţat întâlnirea cu australienii, una care trebuie să pregătească jocul decisiv din Ungaria, care ne poate propulsa cu şanse reale de calificare la CM 2014. „Ne gândim la meciul cu Australia. Trebuie să facem un joc bun şi să câştigăm, iar la meciul cu Ungaria să fim cu toţii la maximum din punct de vedere fizic”, a declarat Dorin Goian (32 de ani).
Piţurcă a convocat 8 stranieri pentru această partidă, surpriza fiind neconvocarea lui Adrian Mutu. „Sunt sigur că poate şi lui Piţurcă îi pare rău că nu  l-a luat, văzând că a marcat două goluri. Adrian Mutu rămâne un jucător valoros, care oricând poate decide soarta unei partide şi când vine la naţională ne poate ajuta foarte mult”, a mai spus Goian, conform Dolce Sport.
Confruntarea cu „cangurii” se dispută în această seară (ora 21,45), pe tărâm iberic, la Malaga.
În altă ordine de idei, Comisia de Apel a FIFA a respins recursul făcut de Federaţia Ungară de Fotbal (MLSZ) şi a menţinut decizia Comisiei de Disciplină, care sancţionase Ungaria cu disputarea fără spectatori a meciului cu România, din preliminariile CM-2014, a anunţat, luni seară, site-ul oficial al MLSZ.
Federaţia de la Budapesta a anunţat că va apela şi la ultima cale de recurs, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Comisia de Disciplină a FIFA a decis să sancţioneze federaţia ungară, după manifestările de rasism şi antisemitism de la meciul amical cu Israel din august 2012, astfel că partida Ungaria – România, din preliminariile CM-2014, programată în martie, se va juca fără spectatori. De asemenea, federaţia de la Budapesta a fost amendată cu 40.000 de franci elveţieni.
Meciul Ungaria – România este programat la 22 martie.

Recomandările redacției