D eși suntem în plin val 4 al pande­miei de COVID-19, testele rapide sunt greu de găsit în farmaciile din țara noastră. Iar farmaciștii nu știu când vor fi refăcute stocurile. Cele mai multe au fost achiziționate în ultimele săptămâni.
Românii au golit, cel mai probabil, farmaciile de teste dintr-un motiv simplu: în farmacii, prețul unui test rapid pornește de la 20-30 de lei, în timp ce într-o clinică (unde testul este și prelucrat de personal medical) prețul începe de la 60-70 de lei și se poate apropia de 200 de lei, scrie Hotnews.ro.
Teste rapide se mai gasesc doar în farmacii cu nume mai puțin cunoscut, nu și în marile lanțuri. Acestea sunt utile doar dacă ai simptome sau ai intrat în contact cu o persoană infectată. Însă, atenție, un test negativ nu te scutește de restricții.
Mai mult, testele rapide cumpărate din farmacie, pe care fiecare și le prelucrează acasă pe cont propriu, conform instrucțiunilor din pachet, nu sunt valabile pentru eli­berarea certificatului verde COVID-19 și pen­tru exceptarea de la unele restricții. Pentru eliberarea certificatului COVID-19 sunt valabile doar testele (rapide sau PCR) prelucrate de personal medical într-o cli­nică medicală. După testare, datele vor fi trimise în sistemul CoronaForms și în acest fel îți poți descărca certificatul digital din platforma certificate-covid.gov.ro. Documentul, în urma testării rapide, are o valabilitate de 48 de ore.
Astfel, se poate concluziona că cei care au cumpărat teste din farmacii le-au luat strict pentru că aveau simptome sau intra­seră în contact cu o persoană infectată, fie ca să le aibă în casă, pentru orice eventualitate.

Recomandările redacției